Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ASF a modificat Regulamentul de funcționare a activității conciliatorilor înscriși în SAL-Fin

ASF

Un conciliator înscris în Registrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) nu trebuie să fie asociat sau acționar, să nu desfășoare activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de mandat/colaborare în cadrul societăților de asigurare și/sau de reasigurare, respectiv să fie consultant de investiții financiare, a anunțat, joi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), într-un comunicat de presă, transmis Agerpres.

Consiliul ASF a aprobat, în ședința din data de 9 august 2017, modificarea și completarea Regulamentului nr. 4/2016 privind funcționarea SAL-Fin, iar obiectivele acestui demers vizează, în principal, adoptarea unor măsuri prin intermediul cărora să fie îmbunătățită semnificativ organizarea activității acestei entități, să fie evitate posibilele conflicte de interese și să fie extinse incompatibilitățile care pot avea legătură cu conciliatorii.

În acest sens, au fost propuse mai multe modificări ale Regulamentului care vor intra în consultare publică pentru o perioadă de 15 zile și vor fi postate pe site-ul ASF. Conform acestora, un conciliator înscris în Registrul conciliatorilor SAL-Fin nu trebuie să fie asociat sau acționar, să nu desfășoare activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de mandat/colaborare în cadrul: societăților de asigurare și/sau de reasigurare, brokerilor de asigurare, societăților de administrare a fondurilor de pensii private, intermediarilor de operațiuni cu instrumente financiare, societăților de servicii de investiții financiare, organismelor de plasament colectiv, societăților de administrare a investițiilor. De asemenea, acesta nu trebuie să fie consultant de investiții financiare.

În plus, conciliatorii trebuie să fie independenți față de părțile în litigiu, să nu fie remunerați direct sau indirect de către acestea și să nu se afle într-o cauză de incompatibilitate sau conflict de interese cu părțile în litigiu în cauzele în care au fost desemnați. Totodată, prin modificarea și completarea Regulamentului vor fi asigurate, printre altele: eficientizarea timpului de răspuns la solicitări și, implicit, rezolvarea cererilor de soluționare alternativă, clarificarea îndeplinirii condițiilor privind pregătirea profesională în domeniul soluționării alternative a litigiilor și a pregătirii specifice sectoarelor pieței financiare non-bancare, introducerea formării profesionale continue, respectiv clarificări suplimentare privind utilizarea Registrului conciliatorilor, calitatea de conciliator, independența și imparțialitatea acestora.

Potrivit statisticii ASF, la data de 4 august 2017, la SAL-Fin fuseseră depuse 162 de cereri de soluționare, iar din cele 130 de cereri acceptate, 101 au fost soluționate. La momentul actual, se mai află în conciliere 26 de cereri, 6 în analiză, în timp ce, în două cazuri s-a consemnat renunțarea la cerere. De asemenea, trei cereri au fost transmise către comercianți, două hotărâri au fost contestate de către consumatori, iar alte trei hotărâri au fost contestate de către comercianți.

Misiunea SAL-Fin este de a organiza soluționarea extrajudiciară a disputelor financiare non-bancare, interne sau transfrontaliere, în materie de consum, cu ajutorul conciliatorilor din domeniul financiar non-bancar cu pregătire profesională în mediere, conciliere sau arbitraj și competențe în domeniile pieței financiare non-bancare. Conciliatorii propun sau impun o variantă de soluționare a litigiilor în mod echilibrat, imparțial, într-un termen rezonabil și gratuit pentru consumatori, notează ASF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.