Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ASFOR: Producătorul de tractoare IRUM Reghin anunţă lansarea unei noi generaţii de utilaje forestiere

irum.ro
tractor IRUM Reghin

Producătorul român de tractoare IRUM Reghin anunţă lansarea unei noi generaţii de utilaje forestiere - TAF 690, informează Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Noul TAF 690, ce va fi prezentat oficial pe data de 1 octombrie, cu ocazia Zilei Forestierului, este un utilaj cu o serie de îmbunătăţiri importante pe componentele majore, atât din punct de vedere ergonomic, cât şi din cel al performanţelor.

"După o serie de investiţii masive în tehnologie, IRUM, prin centrul de cercetare şi dezvoltare iFOR, a ajuns la momentul în care lansează o nouă versiune a celui mai preţuit utilaj din domeniu forestier românesc - TAF 690 (...) Utilajul este gândit să satisfacă cerinţele pieţei actuale: are putere mai mare, dar consumurile sunt mai mici, iar costurile de mentenanţă unt mai scăzute. Realizarea noului utilaj forestier a presupus şi o serie de parteneriate cu unii dintre cei mai mari jucători la nivel mondial din domeniul proiectării de subansamble. Acest proiect ambiţios a implicat munca a peste 30 de ingineri de la IRUM, care au reproiectat şi testat toate noile componente ale utilajului", se arată în comunicat.

IRUM Reghin este o companie cu capital privat integral românesc, activă pe piaţă de aproape 70 de ani.

În prezent, IRUM este o fabrică integrată cu peste 500 de angajaţi şi cu un flux tehnologic care acoperă toate fazele producţiei de tractoare şi utilaje forestiere româneşti. Pe platforma fabricii sunt turnate şi prelucrate piesele, au loc acoperirile metalice şi tratamentele termice, până la montajul final, potrivit Agerpres.ro.

ASFOR organizează, pe 1 octombrie, o serie de evenimente dedicate Zilei Forestierului, la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională a Forestierilor din oraşul Roznov, judeţul Neamţ.

Potrivit sursei citate, seria de evenimente va cuprinde Concursul Naţional al Fasonatorilor Mecanici, alături de prezentări profesionale destinate forestierilor, iar experţi în domeniu vor vorbi, printre altele, despre prezentul şi viitorul domeniului forestier, utilitatea tranzacţionării lemnului pe Bursa Română de Mărfuri şi importanţa comunicării industriei cu publicul larg.

În cadrul evenimentului vor mai avea loc: proiecţia filmului documentar "Drumul Lemnului" (produs de ASFOR), festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului Fasonatorilor Mecanici, respectiv Gala premiilor ASFOR, când vor fi decernate distincţii membrilor şi colaboratorilor Asociaţiei.

Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.