Asistenţa de urgenţă este asigurată în Capitală, de Paşte şi 1 Mai, de nouă spitale și de Ambulanță

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 26-04-2019

Actualizat: 26-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: AGERPRES

Asistenţa medicală pentru cazurile urgente din Capitală este asigurată, începând de vineri şi până pe 2 mai, de nouă spitale, în timp ce Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov are program normal.

Citește și: Administrația Prezidențială a anunțat întrebările la care vor răspunde românii la Referendumul pe Justiție

Cele nouă spitale din Capitală care asigură urgenţele medicale în perioada de Paște și 1 Mai sunt: Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar, Spitalul "Sfântul Pantelimon", Spitalul "Sfântul Ioan", Spitalul "Bagdasar-Arseni", Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul de Urgenţe Oftalmologice, Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu" şi Spitalul pentru Copii "Marie Curie", conform Mediafax.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) are program normal de lucru cu mențiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populației vor fi preluate la numărul unic de urgență 112.

Şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunţat că are un serviciu de gardă permanent.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri