Activele nete ale celor 202 fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna aprilie cu 1,6%, până la nivelul de 42,8 miliarde de lei (9 miliarde de euro), înregistrând o creștere de 2,2% de la începutul anului, informează Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF), relatează Mediafax.
Activele nete ale celor 80 de fonduri deschise locale au crescut în luna aprilie cu 1,2%, până la 21,8 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro), în vreme ce creșterea în anul curent a ajuns la 1%.
Fondurile deschise locale au beneficiat în luna aprilie de întrări nete de 166 milioane de lei (34,8 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (147,9 milioane de lei), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (50 milioane de lei), în vreme ce fondurile diversificate (-0,1 milioane de lei), cele cu capital garantat (-3,9 milioane de lei), cele de acțiuni (-11,6 milioane de lei) și cele de randament absolut (-16,5 milioane de lei) au înregistrat ieșiri nete.
Activele nete exprimate în lei ale celor 92 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna aprilie cu 0,2%, comparativ cu luna precedentă, până la 0,77 miliarde de lei (0,16 miliarde de euro).
Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 3,4% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna aprilie ieșiri nete de 20,9 milioane de lei (4,4 milioane de euro).
Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 2% în luna raportată, până la 20,3 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro); fondurile închise locale au avut intrări nete în luna raportată în valoare de 8,2 milioane de lei (1,7 milioane de euro).
AAF este organizația profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România, care reunește 18 societăți de administrare a investițiilor (S.A.I.), Fondul Proprietatea, 5 Societăți de Investiții Financiare (S.I.F.) și 4 bănci depozitare.
Comentează