Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociaţia arbitrilor din Italia: Maria Sole Ferrieri Caputi va fi prima femeie care va arbitra la centru o partidă din Serie A

Maria Sole Ferrieri Caputi

Maria Sole Ferrieri Caputi va fi prima femeie care va arbitra la centru o partidă din Serie A, duminică, la meciul pe care Sassuolo îl va susţine pe propriul teren cu Salernitana, a anunţat miercuri Asociaţia arbitrilor din Italia (AIA), scrie Reuters.

Anul trecut, Ferrieri Caputi a devenit prima femeie care a oficiat un meci în Cupa Italiei, între Cagliari şi Cittadella. Ea a obţinut în iulie dreptul de a "fluiera" în prima ligă italiană, Serie A.

''Este un moment istoric'', a declarat preşedintele AIA, Alfredo Trentalange, potrivit Agerpres.

Ferrieri Caputi a început să arbitreze în 2007, în ligile provinciale şi regionale, înaintea de a "juriza" un prim meci în Serie D, în 2015.

În 2020, a arbitrat în Serie C, apoi a "urcat" în Serie B, unde a "fluierat" un meci între SPAL şi Cittadella.

Serie A revine în acest weekend cu meciurile programate în etapa a 8-a, derby-ul fiind sâmbătă, între Inter Milano şi AS Roma.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.