DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Asociaţia care administrează palatele regale britanice a demarat o anchetă ce vizează legăturile acestora cu sclavia

AP
Palatul Buckingham

Asociaţia care administrează şase palate regale britanice a demarat o anchetă ce vizează legăturile dintre aceste reşedinţe şi sclavie, alăturându-se astfel altor instituţii care îşi pun întrebări în legătură cu trecutul lor după apariţia mişcării Black Lives Matter, a anunţat miercuri Lucy Worsley, curator-şef al acestei asociaţii, informează AFP.

"Am reflectat foarte mult şi am planificat tot felul de schimbări. A venit momentul", a declarat ea într-un interviu acordat cotidianului The Times, scrie agerpres.ro.

Citește și: Traian Berbeceanu: ‘Bucureștenii au înțeles și știu că măsurile sunt în sprijinul lor și sunt respectate’

Ancheta va analiza trecutul unora dintre cele mai renumite clădiri britanice, precum emblematicul Turn al Londrei şi Kensington Palace, reşedinţa londoneză a prinţului William şi a soţiei sale, Kate.

"Tot ce este legat de dinastia Stuart implică bani derivaţi din sclavie", afirmă Lucy Worsley, expertă în istorie şi prezentatoarea unor celebre emisiune istorice difuzate de BBC.

Membrii dinastiei Stuart au jucat un rol important în comerţul cu sclavi. Regele Charles al II-lea a autorizat în 1663 înfiinţarea unei entităţi care a devenit ulterior Royal African Company, ce a deţinut până în 1698 monopolul asupra traficului cu fiinţe umane.

Acea companie, care a renunţat la comerţul cu sclavi abia în 1731, a fost creată de fratele lui Charles al II-lea, James al II-lea, care a urcat la rândul său pe tron.

Citește și: Codrin Ștefănescu: ‘Liviu o duce prost cu sănătatea, are probleme mari cu coloana’

În urma înfiinţării mişcării Black Lives Matter după moartea lui George Floyd, un american de culoare ucis de un poliţist caucazian, contestările, întrebările şi momentele de introspecţie au cunoscut o creştere explozivă în Marea Britanie şi au vizat trecutul colonial al ţării şi reprezentarea acestuia.

Fenomenul a generat uneori anumite tensiuni în societatea britanică, prim-ministrul Boris Johnson denunţând existenţa "unor extremişti" şi cerând ca "trecutul să nu fie cenzurat" după o serie de mitinguri care au dus la demontarea de pe socluri a unor statui şi la vandalizarea unui monument dedicat lui Winston Churchill cu inscripţia "rasist".

La jumătatea lunii septembrie, National Trust, asociaţia care se ocupă de conservarea marilor situri culturale britanice, a precizat că o treime dintre monumentele istorice pe care le gestionează prezintă legături cu colonialismul sau cu sclavia.

Citește și: Traian Berbeceanu: ‘Evenimentul de la Patriarhie a fost deosebit, în cele 3 zile au fost zeci de mii de oameni, cred că organizarea a fost una de excepție’ .

Printre cele 93 de monumente vizate se află, de exemplu, reşedinţa Chartwell, casa deţinută de Winston Churchill în comitatul Kent.

National Trust "a fost înaintea tuturor", a salutat acel anunţ Lucy Worsley, regretând că organizaţia pe care o conduce nu a demarat mai devreme o anchetă proprie.

"Este întotdeauna benefic să îi facem pe oameni să se gândească la lucrurile care sunt inconfortabile sau sumbre, pentru că, apoi, acest proces dezvăluie cauzele istorice ale unor fenomene precum nedreptatea socială", a adăugat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.