Asociația 'Filantropia Ortodoxă' a inițiat un program de îngrijire la domiciliu destinat persoanelor vârstnice

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 18-08-2020

Actualizat: 18-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Persoanele vârstnice din Huși vor beneficia de servicii sociale la domiciliu oferite de Asociația „Filantropia Ortodoxă”, prin Așezământul Social „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi”, informează arhiepiscopia.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Așezământul Social Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, în colaborare cu Primăria, Consiliul Local şi Direcţia de Asistenţă Socială Huşi, vine în sprijinul vârstnicilor singuri, dependenţi, cu venituri reduse, oferindu-le servicii sociale şi de îngrijire la domiciliu, potrivit basilica.ro.

Citește și: Ministrul Transporturilor: Vă dăm o veste bună: am semnat astăzi contractul

Programul se intitulează „La bătrâneţe nu eşti singur!”

Părintele Vladimir Beregoi, preşedintele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi, a declarat că sunt oferite următoarele servicii sociale: „comunicare şi îndrumare, sprijin şi consiliere pe probleme de sănătate, efectuarea cumpărăturilor şi activităţi gosopdăreşti, ajutor în procurarea şi prepararea hranei, activităţi de menaj, deplasare la instituţiile necesare, precum şi alte activităţi de consiliere socială şi spirituală”.

Mai multe detalii pot fi obţinute la numerele de telefon:

Citește și: Anunț neașteptat! Ce premier va pune PSD după moţiune

0766590222 – Dna Felicia Trofin – coordonator

0761430946 – Roxana Adriana Mihai – asistent social

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri