DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Asociaţia Forţa Fermierilor protestează faţă de inactivitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

protest fermieri

Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) protestează faţă de inactivitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) în a demara consultările cu agricultorii pentru elaborarea Planului Naţional Strategic (PNS) pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027, informează Agerpres.

"În timp ce România nu a scris niciun rând din PNS, Polonia a finalizat deja cel de-al doilea draft integral al documentului, esenţial pentru modul în care se vor acorda subvenţiile europene pentru agricultură, în fiecare stat-membru. Termenul-limită, pentru ţările din UE, de a depune PNS la Bruxelles este 31 decembrie 2021", se arată într-un comunicat al asociaţiei remis joi AGERPRES.

Un reprezentant al Asociaţiei Forţa Fermierilor a depus joi la sediul MADR un exemplar din PNS-ul polonez, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă către guvernanţi legat de situaţia defavorabilă în care se află fermierii români faţă de omologii lor din celelalte state europene.

Potrivit sursei citate, PNS pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027 este un veritabil Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru fermieri, în care sunt prevăzute strategiile şi priorităţile pentru acordarea banilor europeni în agricultură.

"Pur şi simplu este o bătaie de joc la adresa fermierilor români din partea ministrului Adrian Oros. Nu există nicio explicaţie oficială cu privire la motivele acestei întârzieri. Este vorba de destinul fermierilor români, despre ce se va întâmpla cu securitatea alimentară a României, despre viitorul satului românesc. Solicităm Guvernului României, premierului Florin Cîţu, o reacţie fermă. Deja este vorba de o neglijenţă criminală cu privire la agricultura naţională. Noi, cei din Asociaţia Forţa Fermierilor, am solicitat încă de acum o lună, remanierea ministrului Adrian Oros şi demararea consultărilor dintre mediul asociativ agricol şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii în mandatul unui nou ministru, care sperăm să fie ceva mai responsabil şi mai implicat decât actualul ministru. Se pare că guvernanţilor nu le pasă de fermieri, nu am nicio altă explicaţie cu privire la haosul care domneşte în Ministerul Agriculturii, haos patronat de ministrul Adrian Oros", a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

AFF avertizează că orice tentativă de a angaja România la o Politică Agricolă Comună care nu are în spate o largă şi reală consultare cu toate categoriile de fermieri va primi un răspuns pe măsură.

"Asociaţia Forţa Fermierilor va utiliza toate mijloacele legale şi administrative, aflate la dispoziţia unei organizaţii profesionale legal constituite şi care se bucură de susţinerea unui număr mare de fermieri din toate regiunile ţării, pentru a bloca un asemenea act de subminare a economiei naţionale şi pentru ca vinovaţii să fie traşi la răspundere. Evident, în cazul în care acest lucru se va întâmpla. Noi sperăm sincer, chiar şi în al doisprezecelea ceas al relaţiei sale cu fermierii români, că ministrul Adrian Oros nu are un asemenea plan", se menţionează în comunicat.

Asociaţia Forţa Fermierilor anunţă că va participa completă la toate consultările pe care actualul ministru sau un alt ministru al Agriculturii le va avea cu mediul asociativ din sectorul agroalimentar cu privire la PNS, iar orice tentativă de a bloca accesul membrilor asociaţiei la consultările organizate de Ministerul Agriculturii se va solda cu reacţii publice de amploare.

În acest context, AFF a anunţat deja organizarea Congresului Fermierilor, în data de 7 septembrie 2021, unde intenţionează să aducă până la 500 de participanţi, respectiv fermieri din toate regiunile ţării.

Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională din sectorul agroalimentar, care se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate şi de regiune geografică. Începând din luna iulie 2021, Asociaţia include o Divizie de Consultanţă pentru Fonduri Europene, structură prin care asigură membrilor organizaţiei consultanţă gratuită şi sprijin în realizarea şi depunerea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.