Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România şi Envisia - Boards of Elite au semnat un parteneriat în scopul promovării educaţiei în domeniul guvernanţei corporative şi cadrului de reglementare specific pensiilor private şi pieţelor financiare, conform unui comunicat al APAPR remis, marţi, AGERPRES.
"Fondurile de pensii private, în calitatea lor de acţionari importanţi ai companiilor româneşti, au un interes major în crearea unui cadru educaţional profesionist, care să ţintească explicit îmbunătăţirea guvernanţei corporative, orice demersuri în acest sens bucurându-se de sprijinul APAPR", a declarat Radu Crăciun, preşedinte APAPR.
La rândul său, Gabriela Hârţescu, decan, Envisia - Boards of Elite a subliniat că un cadru solid de guvernanţă corporativă este esenţial pentru realizarea obiectivelor economice şi sociale pe termen lung şi, în contextul actual, asigură infrastructura necesară de rezistenţă la crize şi la şocuri.
"Etica şi conduita profesională sunt valori ale căror valenţe au fost redescoperite şi revalorizate în contextul crizelor sanitară şi economică cu care ne confruntăm deja de circa 2 ani. Aceste valori se educă şi tonul vine de la leadership. Având obiective comune, promovând educaţia ca un factor de progres, Envisia şi APAPR îşi unesc forţele şi expertiza într-un parteneriat educaţional care susţine promovarea celor mai bune practici în domeniul guvernanţei corporative şi contribuie la dezvoltarea profesională continuă a specialiştilor care activează în domeniul pensiilor private şi pe pieţele financiare. Pentru Europa Centrală şi de Est, Envisia reprezintă o platformă unică de dezvoltare profesională şi personală a elitelor, beneficiind de parteneriate de prestigiu cu universităţi de top şi asociaţii profesionale importante din ţară şi din străinătate", a spus Gabriela Hârţescu.
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România este organizaţia profesională, neguvernamentală, apolitică şi independentă care reuneşte toţi administratorii de fonduri de pensii private din România - atât cele obligatorii (Pilonul II), cât şi facultative (Pilonul III) -, precum şi băncile depozitare, având ca obiective principale: protejarea intereselor membrilor săi, respectarea standardelor profesionale şi păstrarea unor raporturi de concurenţă loială; îmbunătăţirea legislaţiei din domeniul pensiilor private şi pieţelor financiare; informarea, educaţia şi cooperarea în domeniul pensiilor private.
Envisia Business School - Boards of Elite - este prima şcoală de business din România şi din Europa Centrală şi de Est dedicată membrilor consiliilor de administraţie, top managementului executiv, precum şi specialiştilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziţii. Envisia oferă programe de certificare şi de dezvoltare a competenţelor şi abilităţilor de conducere, servicii de mentoring şi evaluare. Principalul obiectiv al Envisia îl reprezintă evoluţia profesională şi personală a elitelor, pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri care să genereze progres economic şi social pe termen lung.
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România şi Envisia, acord în scopul promovării educaţiei în domeniul guvernanţei corporative
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.043
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
1.043

16
Revolut, amendată cu peste 11 milioane de euro în Italia pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane
16

31
Studiu HORA: 98% dintre restaurantele din România vor să colaboreze cu producători locali
31

1.055
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
1.055

19
Raport: Țările din Europa Centrală și de Est depind în proporție de 57% de importurile de energie
19

33
Lufthansa face primul pas pentru preluarea unei părți din TAP
33

1.930
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.930

26
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
26

1.521
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.521

139
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
139

1.881
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
1.881

22
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
22

1.632
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.632
















Comentează