Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociaţia Pro Infrastructură, despre metroul clujean: Una din cele mai mari investiţii în infrastructura de transport europeană

www.news.ro
demolare panouri metrou

Asociaţia Pro Infrastructură prezintă, marţi, date despre metroul clujean, proiect estimat la 6,6 miliarde de euro, ceea ce îl face ”una din cele mai mari investiţii în infrastructura de transport europeană”. Specialiştii apreciază că impactul şantierului asupra locuitorilor va fi major, cu trafic închis în unele zone minim un an, iar proiectul are pentru constructor provocări majore. Mare parte din şantier se va derula în zone cu monumente istorice de listă A, potrivit news.ro.

”Săptămâna trecută s-a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia metroului uşor din Cluj-Napoca. Estimată la peste 6,6 miliarde lei fără TVA, este momentan una din cele mai mari investiţii în infrastructura de transport europeană”, au transmis, marţi, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Aceştia prcizează că este vorba de metrou "uşor", nu "greu", ca în Capitală.

”Până în 2026 este fezabilă DOAR realizarea structurii (săpătura) galeriilor şi staţiilor pe intervalul Sfânta Maria-Sopor, plus depoul, deci NU se va putea circula! Finanţarea este asigurată doar pentru această primă etapă. Impactul şantierului asupra cetăţenilor este semnificativ, cu trafic rutier închis minim un an. Provocări tehnice majore: sol instabil în centrul plin de clădiri de patrimoniu şi filon de sare în zona Piaţa Mărăşti”, au mai transmis reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia explică faptul că se va semna contract cu un singur antreprenor şi acoperă tot ce este necesar, mai puţin trenurile care se comandă separat.

Data limită de depunere a ofertelor este 9 mai.

”Proiectul are 3 faze. Primele 9 staţii (din totalul de 19), secţiunea Sfânta Maria-Europa Unită, plus depoul Sopor sunt denumite "Faza 1", vedeţi harta. Finanţarea acestei etape este din PNRR şi Programul Operaţional Transport în proporţie de 66%. Fazele 2 (extensia spre Mănăştur şi Floreşti) şi 3 (spre Bd. Muncii) vor fi construite ulterior, iar primăria va privi către autorităţile de la Bucureşti pentru bani. Deşi studiul de fezabilitate este calitativ, termenele de execuţie prevăzute în el nu vor fi respectate. Jalonul din PNRR este totuşi realizabil, adică doar structura de rezistenţă (tunelurile şi staţiile fără finisaje) să fie terminată în 2026. Contractul însă trebuie semnat anul acesta şi jumătate din lucrări trebuie să fie gata în 2024 (condiţionalităţi PNRR)”, mai arată Pro Infrastructura.

Reprezentanţii asociaţiei arată că metroul clujean este "uşor", trenurile vor fi lungi de 51 metri, cu 3 vagoane şi capacitate maximă 540 persoane, similare tramvaielor, faţă de 112 metri cu 6 vagoane şi aproape 2200 persoane în Capitală.

Trenurile vor fi complet automate (driverless), frecvenţa maximă fiind de 90 de secunde.

”Impactul asupra cetăţenilor va fi foarte mare. În perioada de şantier bulevardele 21 Decembrie, Moţilor şi Memorandumului vor fi închise traficului auto minim un an. Doar autobuzele vor circula pe culoare speciale. Sperăm să avem noroc de un antreprenor puternic, serios şi flexibil în negociere (i se cere să semneze contractul pe tot proiectul cu finanţare asigurată doar pe sfert) care va face faţă provocărilor financiare dar şi tehnice, centrul oraşului fiind sit arheologic de grupa A, plin de clădiri inestimabile pe un sol instabil, în zona Piaţa Mărăşti fiind un masiv de sare în subteran”, mai arată reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia cer responsabililor Primăriei Cluj-Napoca să deruleze urgent licitaţiile pentru exproprieri şi supervizare, apoi să vină rapid cu avizele şi autorizaţiile.

”Solicităm companiei de transport public să gândească modele de transport eficiente pe durata lucrărilor, iar ulterior să coordoneze traseele de suprafaţă învechite, datând din celălalt regim, cu noua rută subterană”, mai arată Pro Infrastructura.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.