Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociaţia Pro Infrastructură: Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti are toate şansele să fie finalizat până la sfârşitul lui 2023

drum expres craiova pitesti

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură afirmă că tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti are toate şansele să fie finalizat până la sfârşitul lui 2023, mai repede decât termenul prevăzut în contract, dar, din păcate, şoferii vor putea folosi doar aproximativ 15 kilometri, întrucât la Coloneşti nu este nod ”şi niciun fel de perspectivă pentru o descărcare temporară”. ”Într-un scenariu ideal, CNAIR ar putea pune presiune pe constructor, dar şi pe sine (pentru rezolvarea birocraţiei necesare), astfel încât deschiderea să fie până la nodul Albota, aflat pe tronsonul alăturat”, susţin aceştia.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Pro Infrastructură, tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti va fi inaugurat în 2023, având 31,75 kilometri, între Valea Mare (Slatina Nord-Est) şi Coloneşti.

”Antreprenorul general, UMB, are un progres bun, fiind «sus» cu aproape toate structurile. Lucrările la terasamente sunt şi ele înaintate, ajunse la cotă în mare parte din traseu. Mai simplu spus, lotul are toate şansele să fie finalizat până la sfârşitul lui 2023, termenul contractual fiind ianuarie 2024, adică 12 luni de proiectare şi 24 de execuţie calculate de la emiterea ordinului de începere din 18.01.2021”, afirmă aceştia, scrie news.ro.

Ei adaugă însă că, din păcate, şoferii vor putea folosi doar aproximativ 15 kilometri, între nodurile Valea Mare (Slatina) şi Negreni deoarece în capătul de est al lotului, la Coloneşti, nu este nod şi niciun fel de perspectivă pentru o descărcare temporară.

”Într-un scenariu ideal, CNAIR ar putea pune presiune pe constructor, dar şi pe sine (pentru rezolvarea birocraţiei necesare), astfel încât deschiderea să fie până la nodul Albota, aflat pe tronsonul alăturat, care are termen contractual noiembrie 2024”, menţionează reprezentanţii asociaţiei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.