Hranirea pisicilor comunitare, atacată în instanță: Asociația TNR cere anularea interdicțiilor din sectoarele 3, 4 și 6

Autor: Liana Ganea

Publicat: 01-11-2025 21:06

Actualizat: 01-11-2025 21:08

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Pe 28 octombrie 2025, pe rolul Tribunalului București au fost înregistrate trei acțiuni deschise de Asociația TNR împotriva hotărârilor Consiliilor Locale ale Primăriilor sectoarelor 3, 4 și 6, prin care se interzice hrănirea pisicilor comunitare. Potrivit asociației, aceste decizii condamnă animalele la moarte prin înfometare.

Asociația TNR Capturare-Sterilizare-Eliberare, înființată în 2022, este singura organizație din România care are ca obiectiv principal capturarea, sterilizarea și eliberarea pisicilor fără stăpân. Misiunea sa este de a opri creșterea necontrolată a populației de pisici comunitare din București și zonele limitrofe, asigurând în același timp o viață mai bună pentru acestea și o coexistență pașnică cu oamenii din comunitate.

tnr„Ne dorim să stabilizăm și chiar să reducem pe termen lung numărul pisicilor fără apartinator, asigurând în același timp bunăstarea acestora și relații armonioase cu locuitorii zonelor respective”, se arată într-un comunicat al asociației.

Reprezentanții TNR semnalează că în activitatea lor întâlnesc frecvent persoane care vor să contribuie la hrănirea pisicilor comunitare, dar care sunt sancționate contravențional sau primesc avertismente scrise ori verbale din partea autorităților Primăriilor sectoarelor 3, 4 și 6. Acțiunile în instanță urmăresc anularea HCL-urilor care interzic hrănirea animalelor pe domeniul public.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri