Mai nou, visul oricărui tânăr din România e să devină influencer. Vedetele au dat senzația că pentru a avea un trai de lux e de ajuns să scoți câteva vorbe bine meșteșugite pe gură și conturile se umplu cu sute de mii de euro. Povestea, care în mod vădit era una neverosimilă nu avea cum să țină, așa că, mai nou, influcencerii au dat arama pe față.
Mulți din ei au revenit la joburi normale
Maryam Salam-Adesh, influencer în domeniul modei și al stilului de viață, a revenit la muncă la începutul acestui an și nu regretă deloc decizia luată. La numai 29 de ani spune că avea conturile goale!
„La începutul fiecărei luni, nu știam câți bani vor intra, iar asta era foarte tulburător”, a declarat ea pentru Business Insider. „Am ajuns în punctul în care contul meu bancar era de fapt la zero”.
Și alți influenceri revin la joburi tradiționale
Anushka Purohit, creatoare de conținut din Hong Kong, a decis să se anagjeze la o corporație unde porgramul este de la 9 la 5 după absolvirea facutății, în loc să devină influencer cu normă întreagă, din cauza instabilității financiare.
Tânăra în vârstă de 24 de ani, care postează în principal pe LinkedIn și Instagram, a vrut, totodată, să acumuleze abilități despre care credea că ar putea veni doar lucrând cu alți profesioniști într-o firmă bine stabilită.
„Expunerea pură pe care o ai făcând parte dintr-o companie mai mare este ceva ce îți va lua foarte mult timp să construiești organic pe cont propriu”, a spus Purohit.
Și în România ANAF a intrat peste influenceri! Dani Mocanu s-a ales cu minus 600.000 de dolari, după un control ANAF!
„După balaur, urmează puișorii”, a avertizat Mocanu!
„În momentul în care am intrat, în vreo 5 minute am făcut 3.000 de dolari, ceea ce mi s-a părut foarte mult. Am spus că trebuie să stau și eu acolo. Acum nu mai am nimic de ascuns, pentru că m-a luat ANAF-ul. M-a luat, oameni buni. Să vă puneți la adăpost, că m-a luat pe mine. Au spus că au luat balaurul și după merg și la puișori. Așa mi-a spus doamna de la ANAF, că a venit la cel mai mare. S-au făcut bani.Pe perioada în care am făcut live-uri, eu am făcut vreo 600.000 de dolari în aproximativ 9-10 luni. Atenție, nu stăteam non stop. Intram de regulă după ora 23:00”, a mărturisit Dani Mocanu, în cadrul unui podcast.
Comentează