Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a transmis, vineri, un apel către simpatizanții partidului, îndemnându-i să participe la proteste anti-guvernamentale, însă a precizat că el nu va fi prezent la aceste manifestații.
„Vor urma, în perioada următoare, multe proteste. Îi încurajez pe simpatizanții AUR să meargă în număr cât mai mare la protestele anti-guvernamentale și pro-democrație, pro-libertate.
Eu nu voi participa la aceste proteste. Am anunțat, acum două luni, că nu mai pot să-mi asum organizarea unor proteste pașnice, pentru că lumea s-a săturat, nu mai are răbdare. Voi fi, de fiecare dată, cu voi în suflet.
Când explodează mămăliga și vor fi peste 200.000 de oameni în stradă, voi fi și eu acolo lângă voi. Toată suflarea AUR e alături de voi”, a transmis George Simion, pe Facebook.
Reacții la criticile privind absențele din Parlament
Liderul AUR a mai spus că informațiile despre absența sa din Parlament și deplasările sale în străinătate sunt încercări de a decredibiliza partidul: „Nu mai știu ce să inventeze… Săptămâna trecută ziceau că am fost în Cipru, că nu am fost la citirea moțiunii de cenzură, că nu am stat cum vor trusturile guvernamentale de presă. Nu o să le fac pe plac. Singurii cărora trebuie să le fac pe plac sunt românii. Cei care încearcă să arunce vina – cum fac partidele trădătoare PSD, PNL, USR, UDMR spre noi – vor fărâmițarea mișcării suveraniste patriotice și să vă facă să vă îndoiți. Odată ce poporul s-a trezit, nu mai poate fi adormit și prostit”.
Comentează