Atac armat asupra unei nave în Marea Roșie, în largul Yemenului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-07-2025 17:39

Actualizat: 06-07-2025 20:39

Article thumbnail

Sursă foto: www.digi24.ro

O navă comercială a fost atacată duminică în Marea Roșie de bărbați înarmați care au tras cu arme automate și grenade propulsate. Incidentul a avut loc la circa 100 km de coasta orașului Hodeida, controlat de rebelii Houthi, potrivit mediafax.

Autoritățile britanice citate de Associated Press au anunțat că incidentul s-a produs duminică, în timp ce nava se deplasa spre nord, fiind abordată de opt ambarcațiuni rapide. Echipajul de securitate aflat la bord a ripostat, iar atacul era încă în desfășurare la momentul raportării.

Deși nimeni nu a revendicat oficial atacul, incidentul survine în contextul tensiunilor regionale provocate de conflictul Israel-Hamas, războiul Iran-Israel și recentele atacuri aeriene americane asupra unor ținte iraniene. Postul de televiziune al rebelilor Houthi a confirmat producerea atacului, dar nu a oferit alte detalii.

Între noiembrie 2023 și ianuarie 2025, rebelii Houthi au vizat peste 100 de nave comerciale, scufundând două dintre ele și provocând moartea a patru marinari. Atacurile au redus semnificativ traficul comercial prin Marea Roșie, o rută prin care trec anual bunuri în valoare de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri