Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Atac cibernetic' în Iran: Benzinării închise în faţa cărora se întindeau cozi kilometrice

publika.md
atac cibernetic

O întrerupere generalizată în distribuirea de carburant s-a produs marţi în Iran, autorităţile iraniene invocând ca motiv un 'atac cibernetic', conform declaraţiei făcute de Consiliul suprem de securitate naţională al ţării, citată de AFP.

'Consiliul suprem de securitate naţională confirmă că este vorba de un atac cibernetic împotriva sistemului informatic de distribuire a carburantului', a relatat televiziunea de stat iraniană, care anterior anunţase întreruperea distribuirii de carburant în toată ţară 'din cauza unor perturbări în sistemul informatic'.

'Amănunte legate de atac şi originea acestuia fac obiectul unei anchete', a adăugat sursa menţionată, fără să ofere alte detalii.

Posturile oficiale de televiziune au difuzat marţi imagini cu staţii de alimentare cu benzină închise în faţa cărora se întindeau cozi kilometrice.

Cu puţin înaintea anunţului Consiliului suprem de securitate naţională, responsabili iranieni au declarat că nu exclud posibilitatea unui atac cibernetic, aşa cum au evocat reţelele social media iraniene şi televiziunea de stat.

'O reuniune de urgenţă se desfăşoară la Societatea naţională iraniană de distribuire a produselor petroliere pentru rezolvarea problemei', a declarat purtătorul de cuvânt al acestei instituţii Fatemeh Kahi, citat de televiziunea de stat, potrivit Agerpres.ro.

La Teheran, tehnicieni de la Ministerul Petrolului au deconectat sistemele informatice ale câtorva benzinării pentru a se putea distribui combustibilul manual, a relatat mai târziu televiziunea de stat.

Agenţia conservatoare de presă Fars a legat această pană de apropierea zilei de 15 noiembrie, dată la care cu doi ani în urmă manifestaţii violente au izbucnit în Iran după anunţul unei creşteri bruşte a preţului la benzină.

Guvernul 'nu are niciun plan să crească preţul la benzină şi oamenii nu ar trebui să-şi facă griji', a promis marţi ministrul de interne, Ahmad Vahidi, la televiziunea publică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.