Atac cu cuțitul la prima oră de curs: Profesoară înjunghiată în zona capului de un elev de clasa a VII-a; un alt copil care a sărit să o ajute, rănit

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 19-10-2026 09:40

Actualizat: 19-10-2026 09:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

O profesoară și un elev au fost răniți, luni dimineață, într-o școală din municipiul Bistrița, după ce un elev de clasa a VII-a i-ar fi atacat cu un cuțit. Polițiștii au imobilizat băiatul, care se află în custodia lor. Potrivit informațiilor preliminare, profesoara ar fi fost înjunghiată în zona capului, iar incidentul s-ar fi produs la prima oră de curs.

Alarma a fost dată prin 112 în jurul orei 08:40, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și primesc îngrijiri medicale.

Poliția nu a comunicat, până în acest moment, gravitatea leziunilor sau motivul atacului.

Elevul, imobilizat de polițiști și dus la secție

„În dimineața de 19 octombrie a.c., în jurul orei 08:40, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un elev de clasa a VII-a, al unei unități de învățământ din municipiul Bistrița, ar fi agresat cu un cuțit o profesoară și un alt elev.

Elevul a fost imobilizat de polițiști și se află în custodia acestora”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit informațiilor preliminare, băiatul fusese transferat recent de la o altă școală. Acesta a fost ridicat și dus la secție.

La unitatea de învățământ intervin polițiști de ordine publică și investigații criminale, alături de reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Elevii se află în sala de sport. Părinți revoltați, la poarta școlii

Din primele informații, elevii se află în sala de sport a unității de învățământ, în timp ce la poarta școlii s-au adunat părinți revoltați de cele întâmplate.

Împrejurările în care băiatul ar fi atacat-o pe profesoară și l-ar fi rănit pe celălalt elev sunt în curs de stabilire.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează inspectoratul.

Știre în curs de actualizare.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri