Preşedintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev a acuzat vineri islamiştii radicali de a fi fost autorii atacurilor mortale comise la sfârşitul săptămânii trecute în vestul acestei ţări din Asia centrală a cărei populaţie este în majoritate musulmană, informează AFP. Şapte persoane, patru civili şi trei soldaţi, au fost ucise duminică de bărbaţi înarmaţi la Aktobe, un oraş de 400.000 de locuitori situat la o sută de kilometri de graniţa cu Rusia.
"Deja cunoaştem că a fost un atac terorist (comis) de un grup de adepţi ai salafismului", a declarat Nazarbaev în timpul unei întâlniri televizate cu responsabili ai securităţii naţionale. "În timp ce este garantată libertatea religioasă în ţară, suntem de asemenea decişi să dăm o lovitură decisivă tuturor celor care, ascunzându-se în spatele unor sloganuri religioase, perturbă situaţia în ţară", a adăugat el.
Poliţia kazahă a anunţat vineri că a ucis cinci noi atacatori într-o urmărire declanşată după atacurile de duminică, ridicând la 18 numărul de "criminali" ucişi în această operaţiune antiteroristă.
O operaţiune a forţelor speciale a condus vineri la moartea a patru presupuşi atacatori ascunşi într-un apartament din Aktobe, au declarat autorităţile într-un comunicat. Preşedintele kazah a promis miercuri "cele mai severe pedepse" contra autorilor atacurilor. Aceste atacuri sunt neobişnuite într-o ţară relativ stabilă, condusă de Nazarbaev cu o mână de fier din perioada sovietică, notează France Presse, conform Agerpres.
Comentează