VIDEO Atac iranian cu rachete asupra unui centru de cercetare nucleară din sudul Israelului: Zeci de persoane au fost rănite

Autor: Liana Ganea

Publicat: 21-03-2026 20:40

Actualizat: 21-03-2026 21:35

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Douăzeci de persoane au fost rănite sâmbătă în sudul Israelului după ce una sau mai multe rachete iraniene au lovit zona Dimona, unde se află o instalaţie dedicată cercetărilor nucleare, au anunţat serviciile de urgenţă israeliene, potrivit AFP.

În această regiune situată în deşertul Negev, "din ansamblul obiectivelor lovite, echipele Magen David Adom (MDA,echivalentul israelian al Crucii Roşii) au preluat 20 de răniţi prezentând leziuni provocate de schije, traumatisme survenite în timp ce se îndreptau spre zone protejate", indică un comunicat al MDA preluat de Agerpres.

Printre răniţi figurează un băieţel de zece ani şi o femeie de 40 de ani.

Poliţia a difuzat imagini ale unui apartament la etaj lovit de impact, cu peretele bucătăriei spart.

Localizarea siturilor lovite nu a fost făcută publică, dar imagini difuzate online arată impacturi asupra unor zone urbane.

Oraşul Dimona adăposteşte în special Centrul de cercetări nucleare din Negev "Shimon Peres", o instalaţie nucleară de cercetare care, potrivit presei străine, a fost implicată în producerea armei nucleare în ultimele decenii.

Puţine informaţii sunt publice despre situl nuclear de la Dimona. Israelul menţine o politică de "ambiguitate strategică", neconfirmând şi nici infirmând că ar deţine arme nucleare.

Acest atac iranian intervine chiar în ziua în care SUA au efectuat lovituri asupra complexului nuclear iranian de la Natanz (centrul Iranului).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri