Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac la familie în Parlament - Președinta Comisiei juridice a Camerei, acuzată că a votat un amendament care i-ar favoriza soțul

Laura Vicol

Deputatul USR Victor Ilie spus, marți în timpul dezbaterilor pe Codurile Penale din Comisia juridică, că deputata PSD Laura Vicol a votat o modificare care îl favorizează direct pe soțul ei în procesul în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală și grup infracțional organizat.

„Deputatul USR Victor Ilie spus în timpul dezbaterilor pe Codurile Penale din Comisia juridică că deputata PSD Laura Vicol tocmai a votat o modificare care îl favorizează direct pe soțul ei în procesul în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală și grup infracțional organizat”, transmite USR.

„Articolul 5 din Codul de conduită ne spune că deputații și senatorii au obligația să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influența acțiunile lor publice, inclusiv votul pe scoaterea înregistrărilor pe evaziune fiscală și corupție. Avem informații că soțul unui membru al acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală și grup criminal infracțional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul București. Cred că acest lucru trebuie adus la cunoștința cetățenilor chiar dacă s-a votat deja pe acel amendament. Măcar până la votul din plen, acest lucru trebuie cunoscut de cetățeni”, a spus deputatul Victor Ilie.

Trebuie precizat că normele de procedură penală nu pot reprezenta lege penală mai favorabilă, astfel că modificarea votată nu ar putea să i se aplice soțului Laurei Vicol, al cărui dosar este deja în curs de judecare.

USR denunță un amendament legat de supravegherea tehnică

Este vorba despre o modificare potrivit căreia supravegherea tehnică (interceptări, înregistrări ambientale) nu va mai putea fi folosită pentru probarea infracțiunilor de corupție și evaziune fiscală.

Potrivit USR, „modificarea votată de PSD este exact ca dedicația pentru Dragnea din OUG 13/2017, doar că pentru o infracțiune mai gravă și un prejudiciu mult mai mare”.

„USR avertizează că gravitatea este cu mult peste pragul pentru abuzul în serviciu. Amendamente depuse cu minute înainte de ședință, fără să fie comunicate către ceilalți membri ai comisiei, au fost votate la limită de PSD și o parte din PNL”, se menționează în finalul comunicatului de presă.

Fostul ministrul al Justiției Stelian Ion a anunțat, de asemenea, că USR va sesiza Comisia Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.