Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac la procurorul general interimar: Secţiei pentru procurori a CSM i se cere să NU avizeze numirea lui Licu în funcţia de prim-adjunct

Agerpres
bogdan licu

Grupul civic Reset Iaşi cere Secţiei pentru procurori a CSM să nu avizeze numirea lui Bogdan Licu în postul de prim-adjunct al Procurorului General, din cauza acuzaţiilor de plagiat, a notelor obţinute la examenul de licenţă şi a cazurilor Sorina şi Caracala. Conform grupului, Licu a obţinut nota 5 la examenul de licenţă la Drept penal şi nota 6 la Drept civil, iar la examenul de Bacalaureat a obţinut nota 5 la Limba română.

”În contextul audierilor din CSM anunţate pentru săptămâna viitoare, Reset adresează Secţiei de procurori a acestei instituţii o scrisoare prin care solicită să avizeze negativ propunerea de numire a dlui Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al Procurorului General”, anunţă reprezentanţii grupului, potrivit news.ro.

Unul dintre motivele enumerate de ei se referă la acuzaţiile de plagiat la adresa actualului procuror general interimar.

”Bogdan Licu este implicat într-un caz de plagiat privind lucrarea sa de doctorat, a cărui anchetă a blocat-o prin diferite tertipuri, iar după apariţia scandalului a cerut retragerea titlului de doctor şi a recunoscut că nu a fost „suficient pregătit”. De asemenea, dl Licu este acuzat că a plagiat un articol publicat într-o carte şi a plagiat şi în proiectul managerial cu care a candidat la funcţia de prim-adjunct al Procurorului General în 2013, conform investigaţiilor jurnalistei Emilia Sercan”, scriu cei de la Reset.

Această acuzaţie este asociată, în opinia lor, cu notele mici obşinute de acesta la bacalaureat, la Limba Română, dar şi la examenul de licenţă de la Facultatea de Drept.

”Dacă nu era de ajuns, sau poate în strânsă legătură cu cele de mai sus, dlui Licu pare să nu-i fi plăcut prea mult şcoala: a obţinut nota 5 la examenul de licenţă la Drept penal şi nota 6 la Drept civil, iar la examenul de Bacalaureat a obţinut nota 5 la Limba română”, afirmă cei de la Reset Iaşi.

Ei îi reproşează lui Licu şi reacţia în cazurile Sorina şi Caracal.

” În cazul adopţiei Sorinei, după o îndelungă controversă cu autorităţile române, dl Licu a intervenit ca fata să nu plece din România, însă instanţa i-a respins solicitarea. Cazul Caracal, pe care dl Licu l-a gestionat din funcţia de Procuror General interimar, a relevat grave lacune şi semne de întrebare atât în ceea ce priveşte desfăşurarea anchetei, cât şi modul de comunicare”, consideră Reset Iaşi, subliniind că ”societatea are mari aşteptări din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei Justiţiei, dar şi de promotor al integrităţii şi profesionalismului în derularea actului de justiţie”.

Ministerul Justiţiei a anunţat luni că procurorul general interimar Bogdan Licu este propus, în urma selecţiei organizate de minister, pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general.

Ulterior, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că nu există niciun verdict oficial al unei autorităţi competente care să stabilească dacă procurorul general interimar Bogdan Licu a plagiat. El consideră că ar fi greşit să se facă judecăţi în această privinţă, înaintea unui verdict dat de o instituţie a statului român.

Bogdan Licu urmează să fie intervievat în 2 martie de Secţia pentru procurori a CSM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.