Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atacantul argentinian Angel Di Maria a semnat cu Juventus Torino

www.gsp.ro
Angel di Maria

Internaţionalul argentinian Angel Di Maria, liber de contract după ce a părăsit PSG, a semnat o înţelegere pe un an cu Juventus Torino, a anunţat vineri seara clubul italian, scrie AFP.

"Angel Di Maria este de acum jucătorul echipei Juventus Torino", a menţionat clubul din Serie A într-un comunicat de presă.

Atacantul, în vârstă de 34 de ani, care are şi cetăţenie italiană, va experimenta astfel şi prima ligă valorică italiană, după ce a evoluat în Argentina (Rosario), Portugalia (Benfica), Spania (Real Madrid), Anglia (Manchester United), apoi în Franţa, la Paris Saint-Germain, unde a sosit în 2015, potrivit Agerpres.

Fotbalistul sud-american va încasa un salariu de 7 milioane de euro la Juve, potrivit Gazzetta dello Sport.

Angel Di Maria a evoluat începând din 2015 pentru PSG, iar în sezonul trecut a reuşit 5 goluri şi 9 pase decisive în 31 de meciuri disputate în toate competiţiile.

Di Maria a anunţat recent că se va retrage din selecţionata Argentinei după Cupa Mondială din Qatar. El a îmbrăcat până în prezent de 121 de ori tricoul naţionalei Albiceleste, pentru care a marcat 24 de goluri.

Jucătorul argentinian va fi coleg la Juventus din sezonul viitor cu mijlocaşul francez Paul Pogba, aşteptat la rândul său la Torino pentru parafarea contractului său cu gruparea "bianconera".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.