Atacantul francez Steve Leo Beleck a semnat cu FC Petrolul

Autor: George Traicu

Publicat: 23-10-2020

Actualizat: 23-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Atacantul francez Steve Leo Beleck A'Beka, fost la CFR Cluj, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu clauză de prelungire în cazul promovării, cu FC Petrolul, a anunţat gruparea ploieşteană.

După ce s-a pregătit, în ultima săptămână, sub comanda antrenorului Viorel Moldovan, Beleck a devenit oficial, de vineri, jucătorul "galben-albaştrilor", semnând contractul cu gruparea petrolistă chiar în ziua în care fiica lui a împlinit un an.

În vârstă de 27 de ani, atacantul născut la Yaounde (Camerun), dar având cetăţenie franceză, a mai evoluat la Udinese Calcio, AEK Atena, Watford, Stevenage, Mons, Fiorentina, Crotone, Mantova, CFR Cluj, Umraniyespor, Balikesirspor, Rieti şi Catania.

La precedenta sa experienţă în fotbalul românesc, în sezonul 2015-2016, el a câştigat Cupa României cu CFR Cluj, formaţie pentru care a bifat, în total, şase goluri în 31 de apariţii. Tot la CFR Cluj l-a avut ca antrenor pe Francisc Dican, actualul asistent al lui Viorel Moldovan în staff-ul tehnic al prahovenilor.

Ceilalţi doi jucători care au participat, săptămâna trecută, la antrenamentele petroliştilor, Richard-Quentin Samnick şi Salif Cisse, au părăsit Ploieştiul, ei neintrând în calcule pentru un eventual transfer.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri