Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic se pregătește să revină în fotbalul din Europa: 'Ne vedem în curând în Italia'

www.digisport.ro
Zlatan Ibrahimovic Milan

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic se pregătește să revină în fotbalul din Europa, iar cea mai posibilă destinație pentru jucătorul de 38 de ani este Italia. Ibrahimovic a oferit un interviu revistei GQ Italia, în care a vorbit despre clubul la care va ajunge, dar și despre experiența în Serie A, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Cel mai bogat ministru din cabinetul Orban-Ce avere are Monica Anisie .

"Ne vedem în curând în Italia. Voi merge la o echipă care trebuie să câștige din nou, care trebuie să își scrie din nou propria istorie, care este în luptă cu toți.

Doar așa voi reuși să găsesc forța necesară pentru a vă surprinde în continuare. Nu este vorba doar despre alegerea unei echipe, mai sunt și alte detalii care contează. Depinde și de ceea ce își dorește familia mea.

Eu iubesc să fac diferența. Nu vreau să fac bine un lucru sau două, vreau să fac bine tot. Sunt mulțumit că am avut parte de această experiență în Los Angeles, mai ales că după accidentare mulți au spus că nu voi mai putea juca, în schimb am demonstrat că pot face în continuare diferența", a spus Zlatan Ibrahimovic, în interviul oferit publicației italiene.

Atacantul suedez a vorbit și despre probleme cu rasismul cu care se confruntă în clipa de față fotbalul internațional, iar Ibrahimovic și-a amintit și de un episod prin care a trecut în momentul în care juca în Italia: "Să îmbraci tricoul cu "stop rasism" este frumos, dar nu rezolvă problemă. Mai bine să li se ia trei puncte, să se suspende meciul și să piardă, în felul ăsta riști să ajungi în Serie B. Trebuie să fim severi, oamenii nu înțeleg până nu plătesc consecințele. Când eram în Italia mă strigau "țiganule". Este rasism și asta, este ignoranță, deși atunci când mă văd în afara terenului de joc mă complimentează și vor să facă poze cu mine".

Citește și: Codul Penal este de partea lui Liviu Dragnea-Cum ar putea fi eliberat mai devreme

Cel mai probabil Zlatan Ibrahimovic va semna cu fosta sa echipă, AC Milan, formație pentru care a mai jucat timp de două sezoane. 85 de meciuri, 56 de goluri și 24 de pase decisive a înregistrat suedezul în tricoul rossonerilor.

Ultima grupare pentru care a evoluat a fost Los Angeles Galaxy, din MLS, acolo unde a jucat în perioada martie 2018 - decembrie 2019 și a adunat 58 de meciuri, 53 de goluri și 15 pase decisive.

În Serie A, AC Milan ocupă locul 11 cu doar 17 puncte în 14 runde disputate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.