Fotbalistul Victor Boniface este apt de joc pentru Bayer Leverkusen, fiind în lotul pentru meciul de miercuri cu Fortuna Dusseldorf, din semifinalele Cupei Germaniei, după ce a lipsit trei luni din cauza unei accidentări, a declarat marţi antrenorul Xabi Alonso, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Atacantul în vârstă de 23 de ani a fost operat după ce s-a accidentat la adductori în ianuarie, când se pregătea cu selecţionata Nigeriei pentru Cupa Africii pe Naţiuni.
"Suntem într-o situaţie super. Nu avem accidentări şi avem tot lotul la dispoziţie. Boni (Boniface) este din nou în echipă", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Alonso, a cărui echipă este lider în Bundesliga şi încearcă să câştige trei trofee în acest sezon.
Întrebat cât timp ar putea juca Boniface miercuri, Alonso a răspuns: "Nu 90 de minute. 45 poate că nu. Dar poate 30. S-a recuperat bine şi s-a antrenat bine. Are o mentalitate puternică pentru a reveni. Abia aşteaptă să se întoarcă."
Boniface a reuşit 10 goluri şi şapte pase decisive în Bundesliga înaintea accidentării.
Leverkusen este în cursă pentru a câştiga în premieră campionatul Germaniei, având un avans de 13 puncte faţă de a doua clasată, Bayern Munchen, când mai sunt şapte etape. Echipa este de asemenea calificată în sferturile de finală ale Europa League, fiind neînvinsă în acest sezon în 39 de meciuri în toate competiţiile.
"Trebuie să luăm meciurile unul după altul. Aşa am făcut până acum şi nu vom schimba asta. Noi am realizat multe, dar până acum nu am câştigat nimic. Mai avem mult de lucru. Am făcut câteva lucruri bine pentru a ajunge aici, dar nu trebuie să vorbim prea devreme", a spus tehnicianul, care a confirmat săptămâna trecută că va rămâne la Leverkusen, în ciuda interesului din partea unor mari cluburi ale Europei.
"Trebuie să rămânem concentraţi şi acesta e mesajul pe care îl transmit jucătorilor mei şi ei ştiu asta", a adăugat spaniolul.
Prima semifinală a Cupei Germaniei le opune marţi pe Saarbruecken şi Kaiserslautern.































Comentează