România are una dintre cele mai importante poziții strategice în regiunea Mării Negre, se învecinează direct cu Ucraina și a sprijinit Kievul de la începutul războiului. Cu toate acestea, când Europa își pregătește reprezentanții pentru eventualele negocieri de pace cu Rusia, Bucureștiul nu se află printre capitalele invitate la masa discuțiilor. Cum a ajuns România să fie ocolită într-un moment în care deciziile luate ar putea influența direct securitatea sa? Doi analiști politici explică motivele acestei absențe și avertizează asupra riscurilor pe care le-ar putea aduce un acord negociat fără o implicare suficientă a României.
Țara noastră are frontieră cu Ucraina, a sprijinit Kievul de la începutul războiului și ar putea fi direct afectată de condițiile unui eventual acord de pace. Cu toate acestea, Bucureștiul nu se regăsește printre cele cinci capitale europene desemnate să participe la viitoarele negocieri. Politologul Cristian Pîrvulescu explică pentru „Adevărul” de ce România și-a pierdut influența diplomatică, iar analistul politic Cristian Roșu avertizează asupra deciziilor care ar putea afecta securitatea Mării Negre.
Cinci state europene, alese să reprezinte Europa în negocierile privind Ucraina
La summitul de la Dublin, din 13 noiembrie, liderii europeni au convenit ca Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie să facă parte din echipa care va reprezenta Europa în negocierile privind Ucraina, alături de reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene. Participarea efectivă a acestei delegații la discuțiile cu Rusia rămâne însă incertă, Kremlinul neconfirmând acceptarea ei.
Formula de reprezentare a provocat controverse în interiorul Uniunii Europene. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, nu a fost inclusă în echipa de negociere, iar reprezentanții unor state membre au cerut stabilirea unui mandat comun pentru discuțiile cu Rusia.
„România nu este, sau nu mai este, pentru că a avut o oarecare influență în perioada Iohannis, o putere informală europeană. Iar formatele de negociere recunosc existența acestor puteri informale. Anularea alegerilor prezidențiale, expunerea excesivă și fără reacții de apărare serioase la atacuri hibride, slaba reziliență democratică și situația economico-bugetară ne-au pus pe lista de așteptare”, declară politologul Cristian Pîrvulescu pentru „Adevărul”.
De ce Polonia a ajuns la masa negocierilor, iar România a rămas pe dinafară
Grupul celor cinci state, cunoscut drept E5, reprezintă o formulă informală de cooperare diplomatică, nu un mecanism stabilit prin regulile Uniunii Europene. „Or, acest E5 nu este rezultatul vreunei reguli europene, ci un format informal care a crescut din acel E3 care reunea Parisul, Londra și Berlinul în problema iraniană. Iar formatele informale răsplătesc pe cei care au participat de la început. Polonia a intrat pentru că și-a construit în ani de zile reputația de actor previzibil. România nu și-a construit-o. La masa negocierilor nu se ajunge cu geografia, ci cu credibilitatea”, explică politologul.
La rândul său, analistul politic Cristian Roșu observă că selecția reflectă și modul în care statele și-au valorificat contribuțiile la sprijinirea Ucrainei.
„La Dublin, liderii europeni au pornit de la nucleul format de Franța, Germania și Regatul Unit, care coordona deja discuțiile cu americanii și ucrainenii. Au adăugat Italia și Polonia, alături de instituțiile UE. Participarea europeană la următoarea rundă cu Rusia rămâne disputată. Dar componența echipei spune deja ceva despre influența Bucureștiului. Polonia a reușit să transforme rolul său în sprijinirea Ucrainei într-un loc la masa unde se formulează poziția europeană. România are o miză directă la Marea Neagră, iar grupul celor cinci nu include niciun stat riveran”, susține acesta.
Cristian Roșu amintește că România a donat Ucrainei un sistem Patriot și a aprobat o contribuție de 50 de milioane de euro la mecanismul PURL. Pentru sprijinul total acordat Kievului, inclusiv Consiliul Fiscal a utilizat o estimare externă de aproximativ 1,5 miliarde de euro, aferentă perioadei februarie 2022–iunie 2025.
„Clasificarea detaliilor sensibile poate fi justificată. Costul diplomatic apare când Bucureștiul lasă contribuțiile cunoscute să vorbească separat și nu le leagă de o ofertă pentru etapa următoare. Într-o negociere contează și cine poate spune, cu mandat politic, ce resurse pune la dispoziție pentru ca acordul să funcționeze”, punctează el.
România riscă să fie consultată abia după ce vor fi stabilite regulile păcii
Analistul critică și orientarea diplomației românești. În timp ce Bucureștiul a insistat asupra menținerii prezenței militare americane, Polonia și Finlanda au dezvoltat și dialogul cu Franța privind descurajarea nucleară europeană, subliniază acesta.
„Varșovia a lucrat simultan la Washington pentru prezența americană și la Paris pentru descurajarea europeană. Bucureștiul a pus accentul public pe primul dosar și l-a lăsat pe al doilea fără o direcție clară”, adaugă Cristian Roșu.
Cristian Pîrvulescu nu consideră că simpla absență de la negocieri produce automat pierderi pentru București. „România nu pierde imediat ceva anume prin simpla absență de la masa negocierilor. Problema neparticipării pare să fie mai degrabă una de orgoliu și de polemică internă decât de agendă europeană. Riscul nu este că România nu va fi consultată, ci că va fi consultată după ce regulile vor fi fost deja fixate. Cine nu participă la scrierea regulilor riscă să acționeze după regulile scrise de alții”, punctează el.
Politologul identifică mai multe dosare în care Bucureștiul are interese directe. „Pentru Marea Neagră asta înseamnă libertatea și securitatea navigației, deminarea, rezolvarea problemei Crimeei și asigurarea coridoarelor comerciale. Pentru Republica Moldova înseamnă și mai mult. O pace care lasă problema transnistreană nerezolvată lasă și România expusă”, spune acesta.
Marea Neagră și prezența NATO, printre mizele care pot afecta direct România
De asemenea, Cristian Roșu menționează negocierile din martie 2025, desfășurate la Riad, în urma cărora Washingtonul a anunțat o înțelegere de principiu privind siguranța navigației în Marea Neagră. Moscova a condiționat aplicarea acesteia de ridicarea unor restricții financiare, inclusiv de reconectarea băncii sale agricole la sistemul SWIFT.
Analistul aduce în discuție și incidentele maritime din noiembrie 2026, când, potrivit declarației sale, autoritățile române au raportat lovirea a trei nave în apropierea canalului Sulina, dintre care două în apele teritoriale românești.
„Diferența dintre o declarație despre libertatea navigației și un acord care stabilește cine investighează asemenea incidente are consecințe directe pentru România”, explică Cristian Roșu.
În opinia sa, o altă problemă privește eventualele negocieri asupra prezenței militare NATO în Europa de Est. Potrivit unui document consultat de The Washington Post, Rusia a readus în discuție, la Abu Dhabi, solicitarea de revenire la configurația desfășurărilor aliate din 1997.
„Bucureștiul participă la deciziile NATO, care se iau prin consens. Poate însă ajunge să-și apere poziția după ce alți negociatori au prezentat deja o concesie drept prețul unui armistițiu. Dreptul de a te opune la final îți oferă mai puțină influență decât capacitatea de a scoate acea concesie din discuție de la început”, afirmă Cristian Roșu.
Ce ar trebui să facă Bucureștiul pentru a-și recâștiga influența diplomatică
„Uniunea Europeană este singura instituție în care România cântărește cât un stat mare, pentru că acolo deciziile se iau în multe cazuri cu unanimitate. Sancțiunile, activele rusești, reconstrucția și aderarea Ucrainei trec toate prin Consiliu. România trebuie să ceară un mandat clar pentru echipa europeană, informare periodică pentru toate statele membre și un capitol distinct despre Marea Neagră”, completează Cristian Pîrvulescu.
Cristian Roșu consideră că România ar trebui să pregătească, împreună cu Ucraina, Bulgaria și Turcia, o anexă maritimă la eventualul acord de pace. Documentul ar urma să stabilească porturile și rutele comerciale protejate, modalitatea de notificare a incidentelor și cine verifică eventualele încălcări ale armistițiului.
De asemenea, analistul susține că Bucureștiul ar trebui să solicite ca orice relaxare a sancțiunilor împotriva Rusiei să aibă loc numai după verificarea respectării acordului. În cadrul NATO, România ar putea cere o poziție comună prin care desfășurările militare de pe teritoriul statelor aliate să fie excluse din negocierile privind Ucraina. Totodată, Bucureștiul ar trebui să urmărească implicarea sa în elaborarea mecanismului de monitorizare coordonat de Statele Unite.
Dincolo de aceste demersuri, Cristian Pîrvulescu atrage atenția asupra rolului cooperării regionale și al conducerii politicii externe românești. „Restul ține de coaliții, cu Formatul București 9, cu Bulgaria și cu Turcia. Influența nu se cere, se construiește, iar responsabilitatea este în primul rând a președintelui, care reprezintă România la Consiliul European și răspunde de politica externă”, conchide el.
Reacțiile din mediul online și poziția oficialilor români
Alegerea celor cinci state a provocat discuții și pe comunitatea internațională r/worldnews, unde utilizatorii au pus sub semnul întrebării absența Finlandei și a statelor nordice și baltice.
„Mă bucur că Polonia este acolo. Altfel, probabil ar fi existat o revoltă diplomatică discretă în Europa de Est, de teamă că occidentalii încheie din nou acorduri care ne privesc fără să ne consulte”, a comentat un utilizator, care considera că Polonia sau un stat nordic trebuia să participe.
Altcineva a argumentat că selecția reflectă în primul rând puterea economică și militară: „Grupul a fost alcătuit, evident, din cele mai puternice state, nu în funcție de cine are interese directe în această chestiune.”
Un alt participant a contestat alegerea Italiei în detrimentul unui stat mai apropiat de Rusia: „Ar fi mai logic ca țările aflate în apropierea Rusiei să fie mai bine reprezentate.”
Amintim că președintele Nicușor Dan a declarat, pe 13 noiembrie, după reuniunea liderilor europeni de la Dublin, că discuțiile privind încheierea războiului din Ucraina nu trebuie să includă renegocierea arhitecturii de securitate a Europei, ci să se concentreze asupra conflictului și a garanțiilor de securitate pentru perioada postbelică.
Șeful statului a precizat că au fost stabilite persoanele care vor participa la negocieri din partea Uniunii Europene și a Coaliției de Voință, dar că eventualele decizii vor fi luate ulterior în cadrul acestor structuri.
La rândul său, ministrul de externe Dan Neculăescu a declarat, pe 16 noiembrie, că România trebuie să fie ascultată în discuțiile privind pacea din Ucraina, având în vedere frontiera comună de aproximativ 640 de kilometri. Oficialul a subliniat că un eventual acord trebuie să țină cont de interesele de securitate ale Uniunii Europene și NATO, nu de solicitările formulate de Rusia privind reorganizarea securității continentului.
































