ărbatul care a încercat să se arunce în aer în decembrie 2017 la metroul din New York, inspirat de organizaţia Stat Islamic, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă plus încă 30 de ani de un judecător federal din Manhattan, relatează AFP şi Reuters, notează Agerpres.
Pedeapsa vizează să "trimită un mesaj" celor care ar putea fi tentaţi să comită gesturi similare celui al lui Akayed Ullah, a menţionat judecătorul Richard Sullivan.
Avocata apărării, Amy Gallicchio, ceruse pedeapsa minimă prevăzută de lege, 35 de ani de închisoare.
Akayed Ullah, în vârstă de 31 de ani şi originar din Bangladesh, a fost arestat pe 11 decembrie, imediat după ce a reuşit doar parţial să producă o deflagraţie la o oră de vârf pe culoarul dintre Times Square şi gara Port Authority - parţial, pentru că dispozitivul artizanal pe care îl avea asupra sa nu a explodat complet.
Atacul, în urma căruia patru persoane au fost rănite, iar atacatorul a suferit arsuri grave, a dus la creşterea tensiunilor, în condiţiile în care a survenit după un alt atentat, la sfârşitul lui octombrie acelaşi an, soldat cu moartea a opt oameni în sudul Manhattanului. Bărbatul care a intrat atunci cu camioneta în mulţime fusese "inspirat" tot de Stat Islamic.
Akayed Ullah a prezentat scuze la şedinţa de joi şi a exprimat regrete.
Ancheta a evocat o radicalizare progresivă a tânărului, venit în SUA în 2014 cu o viză de reîntregire a familiei şi domiciliat într-un cartier din Brooklyn cu o puternică populaţie originară din Bangladesh.
Atacatorul de la metroul din Manhattan, condamnat la închisoare pe viaţă
Explorează subiectul
Articole Similare

655
Iranul ridică tonul: Președintele vorbește despre un război împotriva musulmanilor
655

1.347
Un înalt oficial din Emiratele Arabe avertizează Iranul: Aceste atacuri vă izolează în regiune
1.347

48
Ministrul britanic al apărări nu crede în lacrimile iranienilor vărsate după Ali Khamenei: 'Era o sursă a răului'
48

1.045
Israelul a spart o aplicație de rugăciuni din Iran pentru a trimite mesaje împotriva sistemului: 'Dezertați și luptați'
1.045

1.346
VIDEO Benjamin Netanyahu a ieșit cu un mesaj pentru poporul iranian: Le cere să iasă în stradă la revoluție!
1.346

3.337
Schimbare la vârful Gărzilor Revoluționare: Vahidi, în centrul unor acuzații grave
3.337

72
Lovitură pentru Moscova: Forțele Speciale belgiene au oprit un petrolier suspect în Marea Nordului
72

3.096
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
3.096

2.380
VIDEO Operațiunea 'Răgetul leului' va schimba regulile în Orientul Mijlociu. Israelul continuă să atace în 'inima Teheranului'
2.380

2.717
VIDEO Explozii în portul din Oman: Ambasada americană își avertizează angajații să se baricadeze
2.717

8.050
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
8.050

3.000
VIDEO Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
3.000

4.426
Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
4.426

















Comentează