Una dintre cele mai mari organizaţii ale transportatorilor de mărfuri din România - APTE 2002 Arad - trage un semnal de alarmă cu privire la "atacuri tot mai dese" care ar avea loc asupra şoferilor din estul Europei, în special din România, din partea migranţilor, pe teritoriul Franţei, unde camioanele ar fi blocate chiar pe autostrăzi pentru a fi jefuite.
Reprezentanţii APTE 2002 Arad (Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002), organizaţie care are aproximativ 850 de firme de transport membre, cu peste 7.000 de camioane, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, că "şoferii nu mai sunt în siguranţă pe drumurile din Franţa sau în parcări" din cauza grupurilor de hoţi sau de migranţi care vor să ia mărfurile din remorci sau să se ascundă în acestea.
"Cazul colegului nostru român care a fost ucis în Franţa de către migranţi ar trebui să trezească autorităţile române. Aceste atacuri nu sunt o noutate, dar s-au înmulţit în ultima perioadă din cauza migranţilor, care încearcă să ne jefuiască sau să se ascundă în remorci. Înainte erau doar grupuri de hoţi organizate, acum migranţii blochează pe autostrăzi sau drumuri principale camioane. Din păcate, poliţiştii de acolo nu fac decât să îi verifice pe şoferii români şi să îi amendeze, dar nu le oferă protecţie în faţa acestor atacuri. De-a lungul timpului, am mai transmis Ministerului de Externe şi Ministerului Transporturilor din România problemele pe care le întâmpinăm. Credem că sunt necesare discuţii bilaterale între România şi Franţa la nivel înalt, pentru ca autorităţile franceze să se implice şi să îi protejeze pe transportatori. Câţi trebuie să moară înainte să se ia măsuri? Înţelegem că migranţii sunt o problemă în Europa, ei sunt responsabili de atacuri şi în alte ţări, dar ca în Franţa nu e niciunde", a afirmat vicepreşedintele APTE 2002, Miron Sporea.
Conform sursei citate, în Franţa şoferii nu mai sunt în siguranţă nici în parcări.
"Mai nou, camioanele nu mai opresc în orice parcare, ci doar în cele care sunt securizate, dar şi acolo au existat incidente cu migranţii. Şoferii, care ar trebui să îşi facă orele de somn după cursele lungi, sunt nevoiţi să doarmă iepureşte, pentru că altfel le golesc rezervoarele de motorină, le fură mărfurile din remorci sau se ascund migranţi în remorci pentru a ajunge în Anglia. Acolo, autorităţile trag la răspundere firma de transport şi pe şofer, amenzile fiind de 2.000 de lire pentru fiecare migrant găsit în remorcă, deşi aceştia intră abuziv. În plus, dacă marfa e distrusă de către migranţi, valoarea se impută la firma de transport", a spus Miron Sporea.
Reprezentanţii APTE 2002 spun că şi în România sunt semnalate incidente între şoferi şi migranţi.
"Chiar acum am văzut pe centura Aradului un grup de migranţi care umbla aiurea şi mai ştim cazurile în care s-au omorât între ei în Arad şi Timiş. În ultima vreme, şoferii nici nu prea mai opresc în parcările din vestul ţării, când merg spre graniţă, pentru că nu ştii din ce pădure iese un grup de migranţi şi se ascunde în remorcă. Ei urcă deasupra remorcii şi taie prelata, astfel că sigiliul nu e afectat, dar la graniţă ne trezim cu ei ascunşi în TIR şi suntem traşi la răspundere", a mai declarat vicepreşedintele APTE.
Conform sursei citate, transportatorii români au început să comunice foarte mult prin grupuri de WhatsApp, pentru a se informa reciproc despre incidentele în care sunt implicaţi şi zonele pe care trebuie să le evite în anumite momente.
APTE 2002, cu sediul în Arad, este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării.
Transportatorii acuză 'atacuri tot mai dese' asupra şoferilor din estul Europei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
Haos pe șoselele din România: Aglomerație pe principalele autostrăzi și DN-uri din țară
0

102
Un tânăr din Dolj a lovit în față un polițist, după ce acesta i-a cerut să dea muzica mai încet
102

2.658
Date îngrijorătoare: jumătate din problemele medicale ale românilor au o cauză comună
2.658

96
Un bărbat a fost găsit mort într-un mașină, în Timiș
96

2.584
Crimă teribilă în a doua zi de Paști. Procurorii au reținut doi suspecți
2.584

123
Accident grav pe Valea Oltului: Una dintre cele trei mașini implicate s-a răsturnat pe marginea căii ferate / Traficul pe DN 7 este blocat
123

1.660
VIDEO Pe urmele lui Jules Verne: traseul spectaculos din România care readuce la viață o legendă medievală
1.660

3.276
Românii, supărați că 'femeia de serviciu' câștigă mai mult decât o personă cu studii superioare: dezbaterea care i-a revoltat pe mulți internauți
3.276

55
Femeie suprinsă de un incendiu în locuinţa sa, salvată de un jandarm şi un poliţist care au observat ce se întâmplă
55

1.118
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: ANM a emis prognoza meteo pe regiuni
1.118

519
VIDEO După minivacanța de Paște urmează aglomerația pe principalele drumuri: polițiștii recomandă rute alternative șoferilor
519

1.514
FOTO Impact devastator în Timiș: mașină spulberată de tren, șoferul a murit pe loc
1.514

3.140
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
3.140
















Comentează