Cea de-a şasea ediţie a "Cotroceni Summer School. Ateliere de artă şi muzeologie", un proiect de educaţie non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, care îşi propune popularizarea meseriilor de bază din cadrul muzeului prin intermediul patrimoniului deţinut, se va desfăşura, în perioada 22 iulie - 14 august, la Muzeul Naţional Cotroceni.
Potrivit unui comunicat al Muzeului Cotroceni, transmis luni AGERPRES, atelierele, care durează patru săptămâni, au ca scop dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei copiilor, folosind jocul ca modalitate de descoperire.
"Copiii sunt invitaţi să exploreze mecanismele de funcţionare ale unui muzeu într-o manieră creativă şi interactivă, luând parte la experienţe educative deosebite, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material şi imaterial al Muzeului Naţional Cotroceni, dezvoltându-şi, în acelaşi timp, spiritul artistic şi abilităţile sociale, de comunicare şi interacţiune", precizează sursa citată.
Participanţii vor descoperi, cu ajutorul trainerilor specialişti ai Muzeului Naţional Cotroceni, câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul va avea doi traineri şi un număr maxim de 20 de participanţi (numărul mini este de 6 persoane).
Cele patru ateliere se vor desfăşura, în intervalul orar 10:00-12:00, astfel:
* Ghidajul - "Arta de a comunica eficient"
Durata: două ore/zi, patru zile
Perioada: 22 - 25 iulie
Vârsta participanţilor: 8-12 ani
* Curatoriatul - "Când arta prinde voce"
Durata: două ore/zi, patru zile
Perioada: 29 iulie - 1 august
Vârsta participanţilor: 8-12 ani
* Cercetarea - "Între trecut şi prezent"
Durata: două ore/zi, patru zile
Perioada: 5 - 8 august
Vârsta participanţilor: 12-15 ani
* Restaurarea - "Patrimoniu sub lupă"
Durata: două ore/zi, trei zile
Perioada: 12 - 14 august
Vârsta participanţilor: 10-13 ani
Participarea la ateliere este contra cost şi se face prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Muzeului Naţional Cotroceni, la secţiunea Proiecte culturale/Proiecte educaţionale/Cotroceni Summer School/Cotroceni Summer School 2025. Înscrierile încep luni, 7 iulie.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.
Comentează