ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE O camionetă a căzut într-o râpă: Sunt 3 VICTIME, a fost chemat elicopterul SMURD, traficul e BLOCAT

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-05-2018

Actualizat: 25-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O camionetă plină cu lemne în care se aflau trei bărbaţi a căzut, vineri, de pe un pod într-o râpă, accidentul având loc pe drumul care leagă municipiul Arad de Ineu. Şoferul a reuşit să iasă, celelalte două persoane, rămânând încarcerate. Unul dintre bărbaţi a fost descarcerat şi i s-au aplicat manevre de resuscitare la care, însă, nu a răspuns. Cea de-a doua victimă a fost preluată de un elicopter SMURD.

Potrivit reprezentanţilor ISU Arad, o camionetă care transporta lemne a căzut, vineri, de pe un pod aflat în apropierea localităţii Seleuş, pe drumul care leagă municipiul Arad de Ineu. Maşina a ajuns într-o râpă, un canal colector, la o distanţă de cinci metri.

Citește și: Ministerul Finanțelor reacționează după informațiile apărute în presă! Subordonaţii lui Teodorovici neagă tot

În autovehicul se aflau trei bărbaţi. Şoferul a reuşit să se salveze, însă ceilalţi doi ocupanţi au rămas încarceraţi, la faţa locului intervenind mai multe autospeciale.

Pompierii au reuşit să scoată ambele victime încarcerate şi au aplicat manevre de resuscitare. Unul dintre bărbaţi nu a răspuns la acestea, fiind declarat decesul.

Citește și: EXCLUSIV! Jocul lui Coldea cu Liviu Dragnea. Rolul lui Kovesi – dezvăluiri care aruncă în aer scena politică! Bomba cu ceas aruncată de Cozmin Gușă

În zonă a fost trimis şi un elicopter SMURD, care a preluat cea de-a doua victimă, scrie news.ro.

Poliţiştii încearcă să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Citește și: Euro își ia revanșa în fața leului! Cursurile pieței valutare de vineri, 25 mai 2018 .

sursa foto: aradon.ro

content-imagecontent-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri