Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenție, șoferi! Avertizări cod galben de ceaţă pentru trei judeţe

www.romaniatv.net
ceață

Meteorologii au emis, duminică dimineaţă, avertizări cod galben de ceaţă pentru judeţele Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. De asemenea, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că este ceaţă densă pe autostrada A1 Sibiu - Deva, în judeţul Hunedoara, informează news.ro.

Avertizările cod galben de ceaţă sunt valabile până la ora 10.00.

În judeţul Cluj, sunt vizate localităţile Dej, Gherla, Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara, Fizeşu Gherlii, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii şi Vad, în judeţul Sălaj - localităţile Jibou, Băbeni, Gâlgău, Ileanda, Lozna, Rus şi Surduc, iar în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt afectate zonele Beclean, Braniştea, Ciceu - Mihăieşti, Petru Rareş, Şintereag şi Uriu.

În aceste zone ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

De asemenea, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă duminică dimineaţă că se semnalează ceaţă densă pe autostrada A1 Sibiu - Deva, în judeţul Hunedoara.

Potrivit Infotrafic, se semnalează ceaţă pe tronsonul Orăştie – Şoimuş (kilometrii 354 – 369, în judeţul Hunedoara), iar şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă sporită, să folosească luminile de întâlnire şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele din faţă.

Duminică, sunt în vigoare avertizări cod portocaliu şi cod galben de ploi abundente, vânt puternic şi ninsori. Astfel, de sâmbătă, de la ora 9.00, şi până duminică, la ora 15.00, Capitala şi 18 judeţe din jumătatea de sud a ţării sunt sub cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic. Alte 15 judeţe se află, de sâmbătă dimineaţă, de la ora 03.00, şi până duminică la ora 21.00 sub cod galben de ploi şi vânt puternic. În Oltenia, vestul Munteniei, apoi şi în sudul Transilvaniei şi în centrul Moldovei plouă pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, iar local se vor cumula 40-50 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla cu 50-60 de kilometri la oră, iar în zonele montane va fi lapoviţă şi ninsoare.

Până la ora 15.00, este în vigoare şi o avertizare cod portocaliu care vizează Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde, în special la peste 1600 de metri altitudine, vor fi ninsori consistente şi se va depune strat de zăpadă, iar pe creste va fi viscol. De altfel, la munte ninge de sâmbătă dimineaţă, iar pe creste este viscol. În unele zone, stratul de zăpadă atinge jumătate de metru.

În Munţii Bucegi, unde a nins puternic şi s-a depus un strat gros de zăpadă, salvamontiştii au intervenit sâmbătă pentru recuperarea unui turist în vârstă de 50 de ani care a fost găsit în comă pe traseul Jepii Mici din Bucegi. La momentul la care salvamontiştii din Buşteni au ajuns la bărbat, acesta era decedat, iar intervenţia pentru coborârea de pe munte a trupului neînsufleţit a durat aproximativ nouă ore, operaţiunea fiind dificilă din cauza viscolului. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, cel mai probabil bărbatul a intrat în hipotermie.

Tot sâmbătă, un bărbat de 70 de ani care participa la un concurs de anduranţă pe Muntele Roşu, în zona staţiunii Cheia, a fost dat dispărut în condiţiile în care nu a revenit la cabană după încheierea comptetiţiei. Bărbatul a fost recuperat după o acţiune de căutare care a durat peste patru ore, el fiind găsit în zona unei vâlcele, în apropierea unei fabrici de îmbuteliere a apei din comuna Măneciu. Intervenţia pentru recuperarea bărbatului, găsit în stare bună, a fost, de asemenea, dificilă din cauza viscolului.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că toate direcţiile sale regionale de drumuri şi poduri au mobilizat personalul pentru a interveni în caz de nevoie, precizând că sâmbătă drumarii au intervenit pe Transfăgărăşan, pe Transalpina, pe DN 1A şi pe DN 73, fiind răspândite 11 tone de material antiderapant.

Potrivit CNAIR, sâmbătă, în intervalul orar 12:00 - 17:00 angajaţii CNAIR SA au intervenit, în total, cu şase autoutilaje şi au răspândit 11 tone de material antiderapant (sare).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.