Prima decizie anunțată de noul ministru al Educației - peste 400 de posturi aprobate: 'Mă bucur că primul mesaj include o veste bună'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-03-2026 19:40

Article thumbnail

Sursă foto: Mihai Dimian via Facebook

Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, anunţă că Guvernul a aprobat memorandumul iniţiat de minister prin care vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi necesare pentru a fi puse în folosinţă 23 de creşe a căror construcţie este aproape finalizată.

„Astăzi, am participat la prima şedinţă de Guvern în calitate de ministru al Educaţiei şi Cercetării. Mă bucur că primul mesaj pe care îl adresez public în această calitate include o veste bună: a fost aprobat memorandumul iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin care vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi necesare pentru a fi puse în folosinţă 23 de creşe a căror construcţie este în curs de finalizare. Este vorba de creşe care vor putea cuprinde aproximativ 1.300 de copii din 18 judeţe din ţară”, a afirmat Mihai Dimian, conform news.ro.

Primele măsuri anunțate de noul ministru al Educației

El a amintit că  direcţiile de acţiune ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării se află în Programul de guvernare aprobat de Parlament în iunie 2025.

„Dar, dincolo de prevederile Programului, cred că în Educaţie este nevoie de mai mult dialog, mai multă empatie şi corectitudine între toţi cei care pot influenţa rezultatul final: profesori, elevi şi studenţi, părinţi, sindicate şi reprezentanţi ai administraţiei publice”, a subliniat el.

Mihai Dimian, instalat recent la conducerea Ministerului Educației

Mihai Dimian a depus, marţi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri