Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenție, se schimbă legea taximetriei - Dispar Uber şi Taxify?

Noizz.ro
Taxi UBER Clerver Taxify

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriștilor, vor intra în vigoare joi. Reprezentanții Uber și Taxify spun că aplicațiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea șoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu.

Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanța de urgență pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere, printre altele eliminând din lege expresia "în mod repetat".

Decizia venea ca urmare a protestelor repetate ale taximetriștilor, care s-au strâns în fața Guvernului cerând să fie reglementată activitatea de ridesharing. Protestatarii acuzau că în România ar fi peste 100.000 de persoane neautorizate care practică ride-sharing.

Așadar, în urma modificărilor, a fost eliminată sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003, astfel încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”.

Tedorovici jubilează după anunțul INS: 'Este prima dată când salariul mediu net trece de 3.000 de lei'. Cum îi răspunde lui Klaus Iohannis

"Am adoptat o OUG îndelung dezbătută în spaţiul public, care modifică legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat două modificări, am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închieriere de la autorităţile admininstraţiei publice locale la Autorietatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparenţă decizională timp de 10 zile, inclusiv autorităţile locale au fost de acord şi n-au ridicat observaţii vizavi de acest punct. A doua modificare pe care am operat-o, am eliminat expresia «în mod repetat», astfel încât sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", a explicat la acea vreme Daniel Suciu, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Printre modificări:

Articolul II
(1) Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. exercita atributiile ce revin potrivit Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatilor administratiei publice locale, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucuresti, referitoare la autorizarea si efectuarea transportului in regim de inchiriere.
(2) In realizarea atributiilor prevazute la alin. (1), Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. este autoritate de autorizare.

La acea veme autoritățile dădeau asigurări că măsura nu este împotriva cuiva, ci pur și simplu de reglementare, iar legat de Uber sau alte aplicații de acest fel, spuneau că vor veni cu un proiect care să reglementeze şi activitatea de ride-sharing.

"S-a constituit un grup de lucru alături de colegii noştri de la Mibnisterul Transporturilor şi în maxim trei săptămâni vom avea şi un act normativ care să reglementeze şi activitatea de ride-sharing", a completat Suciu.

Totuși reglementările rămân neclare, iar modificările la legea taximetriei intră în vigoare joi.

În aceste condiții se pune întrebarea ce se va întâmpla cu aplicații precum Uber sau Taxify.

„Aplicațiile nu se pot închide, pentru că ele operează la nivel mondial”, a declarat petru MEDIAFAX Cătălin Codreanu, președintele Coaliției pentru Economia Digitală, care reprezintă companiile Uber și Bolt.

Însă acesta admite că rămne la latitudinea șoferilor dacă vor mai onora comenzile.

„Pe piața din România este posibil să existe o îngreunare pentru clienți în a găsi o mașină, pentru că va rămâne la latitudinea șoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu, pentru că, în lipsa unei reglementări a pieței de ride-sharing, sancțiunile poliției vor fi mult mai ușor de aplicat și drastice, cum ar fi ridicarea plăcuțelor de înmatriculare sau a talonului pe o perioadă de 6 luni. Asta se va traduce în timpi foarte mari de așteptare pentru clienți și o aglomerare a Bucureștiului, pentru că oamenii vor apela la mașina personală. Există demersuri făcute chiar din momentul modificării legii taximetriei, la sfârșitul lui martie, doar că acestea sunt rezultatele. Noi în continuare dorim să avem o lege care să reglementeze activitatea, astfel încât să știm la ce să ne raportăm, care sunt autoritățile care să ne reglementeze, care să fie documentele de care au nevoie șoferii, ne dorim o legislație specifică zonei de ride-sharing”, a mai spus Cătălin Codreanu.

Potrivit datelor apărute în spațiul publlic, zeci de mii de șoferi folosesc aplicațiile online de ride-sharing, iar numărul clienților se ridică la aproximativ două milioane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.