Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentat dejucat în Franța - Şapte bărbaţi au fost arestaţi la Brest

Le Figaro
tigani franta politie

Şapte bărbaţi au fost arestaţi la Brest, în Finistère, în cadrul unei proceduri judiciare cu privire la o ”asociere de reăufăctori cu scop terorist şi criminal”, potrivit unei surse judiciare, care a confirmat o informaţie dezvăluită de postul Europe1, relatează AFP potrivit news.ro.

Cei şapte bărbaţi au fost arestaţi luni de Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI).

Ei sunt suspectaţi, potrivit unei surse apropiate anchetei, că au pregătit un plan de acţiune violentă în Franţa şi un plan de plecare către zona irakiano-siriană.

Bărbaţii arestaţi, pe numele unora dintre care existau fişe S (securitatea statului), făceau obiectul unei urmăriri  cu privire la apartenenţa lor la o organizaţie islamistă radicală, potrivit acestor surse apropiate anchetei.

investigaţiile urmează să permită stabilirea ”materialităţii” planurilor de acţiune violentă şi de plecare.

Fraţa trăieşte într-o ameninţare teroristă constantă de la începutul, în 2015, unui val de atentate jihadiste soldat cu 255 de morţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.