Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentatele islamiste de la Madrid în 2004, comise cu aprobarea Al-Qaida

atentat
În 11 martie 2004, patru explozii aproape simultane în trenuri de la periferia capitalei spaniole au ucis 191 de persoane şi au rănit alte aproape 2.000, fiind explicate la vremea respectivă ca fiind o sancţiune pentru sprijinul acordat de Spania intervenţiei americane în Irak în 2003, aminteşte AFP. Justiţia spaniolă a condamnat 18 persoane la pedepse mergând până la 40.000 de ani închisoare pentru implicarea lor în celula jihadistă care a efectuat acest atac, conchizând că aceasta a fost inspirată - dar nu organizată - de Al-Qaida. Această versiune a faptelor este contestată de Fernando Reinares, cercetător al terorismului internaţional la institutul Elcano din Madrid, care - după 10 ani de la atentate - publică o carte intitulată: 'Ucideţi-i ! Cine se afla în spatele lui 11 martie şi pentru ce a fost vizată Spania ?' Potrivit cercetătorului, 'Al-Qaida a aprobat, în ultimă instanţă, şi a permis comiterea atentatelor'. Fernando Reinares, în cursul prezentării cărţii sale presei, a explicat că a studiat din 2008 'documentaţia oficială care nu existase până atunci în Marea Britanie, Italia, Serbia, Turcia, Maroc, SUA şi chiar a Al-Qaida' şi a întâlnit 'membri ai serviciilor de securitate şi de informaţii din diferite ţări care operau în Franţa, Pakistan, Indonezia şi Libia'. Ancheta sa conchide că 'decizia de a lovi Spania a fost luată în decembrie 2001, la Karachi', în Pakistan. Potrivit acestui cercetător, decizia a fost luată de Amer Azizi, un marocan considerat de justiţia spaniolă unul dintre responsabilii Al-Qaida în Europa, suspectat de apartenenţă la o celulă stabilită de reţeaua islamistă în Spania în 1994 şi destructurată în noiembrie 2001. Potrivit lui Fernando Reinares, 'decizia iniţială de comitere a atentatelor în Spania era motivată de răzbunare' după destructurarea acestei celule, dar a fost aprobată de reţea la sfârşitul anului 2003, profitând de 'contextul războiului în Irak'. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.