Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE Doi morți într-un accident pe un Drum Național

Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar o a treia a fost rănită uşor, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc marţi pe DN 6, în afara localităţii Cornea, din judeţul Caraş-Severin, după ce un şofer de 61 de ani, care a condus cu viteză, a derapat pe carosabilul umed şi a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 44 de ani.

"Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat de 61 de ani conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de mers, pe fondul unui carosabil umed, într-o curbă la stânga, pierzând controlul asupra direcţiei de deplasare şi pătrunzând pe celălalt sens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar din direcţia Orşova - Caransebeş, condus de un bărbat de 44 de ani", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Citește și: Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar. Ce a decis instanța

În urma impactului, şoferul de 61 de ani şi o pasageră de 52 de ani, aflată pe scaunul din dreapta faţă al maşinii, au decedat, iar un pasager din celălalt autoturism a fost rănit uşor.

Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au intervenit pompierii militari de la punctul de lucru din Băile Herculane, un echipaj de la descarcerare şi unul SMURD din Caransebeş, precum şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Citește și: Asta da curățenie! Sora și soția omului lui Ludovic Orban, angajate în Guvern!

Până la finalizarea cercetărilor la faţa locului traficul a fost dirijat pe sensul de mers Orşova-Caransebeş.

Poliţiştii vor continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a precizat IPJ Caraş-Severin.

Citește și: Klaus Iohannis, anunț oficial! Starea de alertă se prelungește! Se redeschid mall-urile, grădinițele private și piscinele .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.