ATENȚIE - se schimbă regulile la înmormântare în cazul morţilor de COVID: 'Am găsit soluții optime'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-03-2021

Actualizat: 29-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Regulile la înmormântare în cazul morților COVID-19 se vor schimba în perioada următoare, înainte de Paşte, a anunţat șeful Secretariatul de stat pentru culte, duminică, la Antena 3.

Mai exact, preotul poate fi chemat la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia şi cultul religios, potrivit modificărilor precizate de Victor Opaschi, șeful Secretariatul de stat pentru culte.

Marcel Ciolacu, despre spitalele regionale promise de PSD: 'Am plătit la alegeri. Vrem să aflăm cât de eficiente mai sunt'

„Concret, pe această platformă, reprezentanții cultelor au susținut modificarea măsurilor privind înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19.

Astfel, am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, deși decedatul a murit de COVID-19, sicriul se va putea depune în capelă", a precizat Victor Opaschi, șef Secretariatul de stat pentru culte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri