Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: În Belgia este anunţată, marţi, o grevă a sindicatelor funcţionarilor

MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie conform căreia în Belgia este anunţată, pentru marţi, o acţiune de protest a sindicatelor funcţionarilor, care va perturba circulaţia rutieră şi transportul în comun, informează news.ro.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că sindicatele funcţionarilor au anunţat, pentru marţi, o manifestaţie de protest în capitala Bruxelles, acţiune ce va avea ca rezultat perturbări ale circulaţiei rutiere şi ale reţelei de transport în comun.

"Se recomandă cetăţenilor români să obţină informaţii de actualitate privind condiţiile de transport, consultând paginile web ale operatorilor de transport public: STIB (www.stib-mivb.be), TEC (www.infotec.be), SNCB (www.belgianrail.be), să solicite informaţii prin telefon la Contact Center +32 (0)70.23.20.00, care va fi deschis începând cu ora 6.00 - ora locală, precum şi din paginile de Facebook (facebook.com/lastib) şi Twitter (@stibmivb), unde personalul specializat va răspunde tuturor solicitărilor", arată MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Belgiei: 0032(0)23440854.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bruxelles.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.