Atenţionare de călătorie pentru Thailanda - inundaţii severe în capitală şi în alte regiuni

Autor: George Traicu

Publicat: 05-10-2026 18:12

Actualizat: 05-10-2026 18:13

Article thumbnail

Sursă foto: wikimedia.org

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Thailanda că în capitală şi în alte regiuni ale regatului se înregistrează în continuare inundaţii severe, situaţie care se preconizează că se va menţine şi în perioada următoare.

În acest context, MAE le recomandă cetăţenilor români să evite deplasarea în zonele afectate de inundaţii şi să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale.

În situaţia în care se confruntă cu o situaţie de urgenţă, cetăţenii români pot apela următoarele numere locale: 191 (poliţia) sau 199 (unitatea de pompieri).

MAE reaminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Regatul Thailandei: +66(0)22402524, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Bangkok: +66(0)863639118.

MAE recomandă consultarea paginilor web: https://bangkok.mae.ro/ şi https://www.mae.ro/ reaminteşte românilor care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte informat" (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură25°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri