Athletic Bilbao a învins FC Barcelona după prelungiri, scor 3-2, şi a câştigat Supercupa Spaniei - Messi a primit cartonaş roşu

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-01-2021

Actualizat: 18-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.as.com

Formaţia Athletic Bilbao a câştigat pentru a treia oară Supercupa Spaniei, învingând în finală, duminică seară, la Sevilla, cu scorul de 3-2, echipa FC Barcelona, potrivit news.ro.

Au marcat Griezmann ’41, ’77 pentru catalani şi De Marcos ’42, Villalibre ’90 şi Williams ‘93 pentru Bilbao.

În minutul 120, de la FC Barcelona a fost eliminat Lionel Messi.

Athletic Bilbao a mai câştigat Supercupa în 1984 şi 2015.

Citește și: Dragnea ia primul contact cu procurorii DNA în 2021 - A fost adus de la penitenciar pentru audieri în dosarul vizitei în SUA

Supercupa Spaniei s-a desfăşurat sub formă de miniturneu, cu semifinale şi finală. Au fost implicate echipele Athletic Bilbao – finalistă a Cupei Spaniei, Real Sociedad – finalistă a Cupei Spaniei, Real Madrid – deţinătoarea trofeului LaLiga şi FC Barcelona – locul doi în ediţia trecută de campionat.

În prima semifinală, în 13 ianuarie, la Cordoba, FC Barcelona a învins Real Sociedad în urma loviturilor de departajare, scor 4-3.

În a doua semifinală, la Malaga, în 14 ianuarie, Athletic Bilbao a trecut de Real Madrid, scor 2-1.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri