Atletico Nacional Medellin a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial al cluburilor

Autor: Andrei Radu

Publicat: 18-12-2016

Actualizat: 18-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Atletico Nacional Medellin (Columbia) a câștigat sâmbătă medalia de bronz la Cupa Mondială a cluburilor de la Yokohama (Japonia), după ce a învins în finala mică pe Club America Ciudad de Mexico (Mexic) cu 4-3 la lovituri de departajare (2-2, după timpul regulamentar de joc), relatează EFE.

Meciul, disputat în fața unei audiențe de 44.625 spectatori,a fost precedat de un minut de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic din Columbia în care au pierit jucătorii echipei braziliene Chapecoense, anunță Agerpres.

Citește și: Prima echipă care anunță că vrea să ia palmaresul Rapidului: Mesaj DUR pentru rivali

Atletico Nacional Medellin a condus cu 2-0 prin golurile marcate de Samudio (6, autogol) și Guerra (26), dar mexicani au egalat prin reușitele lui Arroyo (38) și Peralta (65, penalty).

După timpul regulamentar s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, unde columbienii s-au impus cu 4-3.

Echipe:

Atletico Nacional: Armani — Bocanega, Aguilar, Charales, Díaz — Guerra (78, Borja), Uribe (70, Nieto), Arias, Torres — Berrio (89, Rodriguez), Mosquera.

Club America: Munoz — Valdez, Alvarado (46, Quintero), Aguilar, Samudio, Pimentel — Sambueza (70, Martínez), William Da Silva, Guerrero — Arroyo, Romero (59, Peralta).

Arbitru: Nawaf Shukralla (Bahrein).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri