Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atrocități în Siria: Guvernul, acuzat de fapte grave împotriva drepturilor omului

siria

Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a dat marţi publicităţii un raport în care acuză guvernul Siriei de executarea prin spânzurare a mii de deţinuţi şi de torturi sistematice într-o închisoare de lângă Damasc, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit Amnesty, execuţiile de la penitenciarul militar Sednaya constituie crime de război şi crime împotriva umanităţii. Ele au avut loc între 2011 şi 2015 şi s-ar putea să continue şi în prezent. Între 20 şi 50 de deţinuţi ar fi fost spânzuraţi zilnic acolo, iar totalul ar fi între 5000 şi 13.000, în primii patru ani după izbucnirea insurecţiei împotriva regimului condus de preşedintele Bashar Al-Assad.

Vezi și: Mesaj de la Bruxelles după evenimentele din România: 'Grindeanu a avut o atitudine responsabilă'

Majoritatea victimelor sunt civili suspectaţi că se opun guvernului, se arată în raportul Amnesty. Mulţi deţinuţi au fost torturaţi în mod repetat, privaţi sistematic de hrană, apă, medicamente şi asistenţă medicală, condamnaţi în urma unor farse judiciare, executaţi în secret şi înmormântaţi în gropi comune. 

AFP furnizează şi alte detalii din raportul bazat pe declaraţiile a 84 de martori - gardieni, deţinuţi şi judecători. 

Cel puţin o dată pe săptămână, grupuri de până la 50 de persoane erau scoase din celule pentru procese arbitrare, bătute, apoi spânzurate noaptea, în cel mai deplin secret. În timpul proceselor, deţinuţii aveau ochii legaţi şi nu ştiau când şi cum vor muri, până când li se punea laţul de gât. Cei spânzuraţi erau lăsaţi în ştreang 10-15 minute, iar ajutoarele călăilor îi trăgeau de picioare pe cei mai uşori, a căror greutate nu era suficientă ca să îi ucidă. 

Un fost militar a relatat că, punând urechea pe pardoseală, se puteau auzi sunete ca nişte gâlgâituri din sala de execuţii de dedesubt. "Dormeam pe fondul zgomotelor persoanelor care mureau sufocate. Pentru mine, era normal în acea perioadă", a spus martorul.

Vezi și: DAUNĂ TOTALĂ pentru Sorin Grindeanu: Mesajul primit luni

Amnesty mai afirmă că unii deţinuţi au fost violaţi sau obligaţi să se violeze între ei. Mâncarea li se arunca uneori pe podeaua celulei. Vorbitul era interzis. 

"Ororile descrise în raport dezvăluie o campanie ascunsă şi monstruoasă, autorizată la cele mai înalte niveluri ale guvernului, cu scopul de a zdrobi orice formă de contestaţie în rândul populaţiei siriene", a comentat Lynn Maalouf, directoare adjunctă pentru investigaţii a biroului Amnesty International din Beirut. 

ONU a acuzat anul trecut guvernul preşedintelui Al-Assad că duce o politică de exterminare în închisori. De la începutul conflictului din Siria, au fost ucişi sau nevoiţi să se refugieze peste 310.000 de oameni. Un raport mai vechi al Amnesty estima la 17.700 numărul morţilor din penitenciare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.