Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au fost eliberaţi jurnaliştii AFP şi Reuters care fuseseră arestaţi săptămâna trecută în Sudan

ciocanel judecator

Autorităţile sudaneze au eliberat luni un jurnalist al agenţiei France-Presse (AFP) şi un altul al agenţiei Reuters, arestaţi săptămâna trecută în timp ce relatau de la proteste sociale, transmit cele două agenţii de presă. Potrivit AFP, Abdelmoneim Abu Idris Ali, un cetăţean sudanez de 51 de ani, lucrează pentru agenţie, la Khartoum, de aproape zece ani. El se afla pe teren miercurea trecută la o manifestaţie contra creşterii preţului la pâine, dispersată de forţele de ordine la Oumdurman, localitate învecinată capitalei sudaneze, în momentul în care a fost arestat, împreună cu alţi doi ziarişti, dintre care unul al agenţiei Reuters.

"Sunt liber, la fel ca şi ceilalţi jurnalişti. Sunt acum acasă cu familia. Am fost bine trataţi pe timpul arestului", a spus Idris Ali, precizând că au fost închişi într-un centru de detenţie din Khartoum.

Şi agenţia Reuters a anunţat luni seara că a reluat contactul cu reporterul său sudanez, Khalid Abdelaziz, eliberat împreună cu colegul său de la AFP şi un jurnalist local.

Reprezentanţii ambelor agenţii de presă au salutat eliberarea jurnaliştilor, împotriva cărora nu au fost formulate acuzaţii. Autorităţile sudaneze nu au furnizat explicaţii privind motivele arestării lor.

Jurnaliştii au fost reţinuţi în timp ce transmiteau de la înfruntările cu forţele de securitate şi de la protestele care au izbucnit în ianuarie, în Sudan, după ce acest stat a impus măsuri economice dure, conform recomandărilor Fondului Monetar Internaţional.

Potrivit AFP, organizaţia "Reporteri fără frontiere" (RSF) a cerut săptămâna trecută autorităţilor de la Khartoum eliberarea jurnaliştilor, toţi sudanezi, şi oprirea oricărei tentative de restrângere a libertăţii presei.

Statele Unite au condamnat de asemenea arestarea jurnaliştilor. "Condamnăm hărţuirea, detenţia arbitrară şi atacurile la adresa jurnaliştilor din Sudan care-şi fac meseria şi îşi exercită dreptul fundamental la libertatea de exprimare", precizase anterior Departamentul de Stat.

Ministerul de Externe de la Khartoum şi-a exprimat regretul pentru aceste condamnări şi a susţinut că libertatea presei este respectată în Sudan "unde peste 20 de cotidiene politice exprimă opinii diferite într-un mod independent".

Sudanul s-a clasat, în 2017, pe poziţia 174 din 180, în clasamentul RSF privind libertatea presei, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.