Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, o convorbire telefonică cu ministrul polonez al Afacerilor Externe, Jacek Czaputowicz, printre temele discutate de aceştia numărându-se consultările în format trilateral Polonia-România-Turcia şi ajutorul acordat Republicii Moldova, în contextul epidemiei de COVID-19, potrivit Agerpres.
Ministrul român a vorbit cu omologul său de prioritatea comună pe care România şi Polonia o au în contextul pandemiei COVID-19 şi anume asigurarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi menţinerea funcţionalităţii activităţii economice, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat.
Cei doi demnitari au fost de acord asupra necesităţii continuării dialogului bilateral într-un ritm susţinut, evocând interesul pentru consolidarea cooperării economice şi a dialogului strategic dintre părţi, precum şi perspectiva unei noi runde de consultări interguvernamentale româno-poloneze, atunci când circumstanţele o vor permite. De asemenea, cei doi miniştri au convenit să lucreze la modernizarea Planului de Acţiune al Parteneriatului Strategic bilateral, a cărui cea mai recentă actualizare a avut loc în anul 2015.
Discuţia telefonică a prilejuit, totodată, un schimb de vederi privind cooperarea în formate regionale. Astfel, cei doi miniştri au evocat recentele consultări ministeriale în format trilateral cu Turcia, axate pe problematica regională de securitate, apreciate ca foarte productive, şi au discutat despre acţiunile concrete în format trilateral, precizează MAE.
Citeşte şi: Comisia Europeană, în lupta cu COVID-19: începe maratonul mondial al donatorilor! Scopul este de a strânge 7,5 miliarde de euro
Totodată, Aurescu a arătat că, "în situaţia globală actuală, pe fundalul necesităţii unei relansări economice rapide, Iniţiativa celor Trei Mări poate avea un impact pozitiv asupra implementării marilor proiecte de conectivitate, precum şi prin promovarea cooperării dintre comunităţile de afaceri din regiune". Cei doi miniştri au abordat astfel pregătirea următorului Summit al Iniţiativei, din Estonia, din octombrie şi au convenit să stimuleze celelalte state participante să se alăture României şi Poloniei în cadrul Fondului de Investiţii al Iniţiativei.
Bogdan Aurescu l-a informat pe omologul polonez despre vizita pe care a efectuat-o la Chişinău săptămâna trecută, însoţind numeroasa echipă medicală românească, cu privire la discuţiile pe care le-a avut şi a reiterat abordarea părţii române de sprijin al obiectivului integrării europene a Republicii Moldova, pe baza aplicării unor condiţionalităţi stricte în privinţa continuării reformelor necesare apropierii de UE. Evocând donaţia consistentă, în valoare de cca. 3,5 milioane de euro, a Guvernului României pentru cetăţenii Republicii Moldova, a adresat părţii poloneze rugămintea de a examina la rândul său posibilitatea unor donaţii de echipamente medicale.
Comentează