Au greva în sânge: Județul unde salariaţii din 99% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar au participat la greva de avertisment

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-01-2022

Actualizat: 19-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: botosaninecenzurat.ro

Salariaţii din 99% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi s-au aflat miercuri în grevă de avertisment, afirmă conducerea Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi.

''Participarea masivă a colegilor noştri la această acţiune de protest confirmă nemulţumirea profundă existentă în rândul salariaţilor din învăţământ. Dincolo de modul exemplar în care s-a organizat acţiunea la nivelul fiecărei unităţi şcolare, trebuie să apreciem solidaritatea şi unitatea pe care au demonstrat-o astăzi membrii de sindicat din învăţământul preuniversitar al judeţului Iaşi, dar şi din restul ţării'', a transmis conducerea sindicatului ieşean.

Potrivit USLIP Iaşi, Guvernul trebuie să ia act de această acţiune şi să convoace urgent la discuţii reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ.

''Nu ne dorim să intrăm în grevă generală, dar, dacă Executivul va avea aceeaşi poziţie, nu vom avea altă soluţie pentru a ne câştiga drepturile conferite de lege şi, nu în ultimul rând, demnitatea lezată de guvernele care s-au succedat în ultimii trei ani la conducerea României'', se mai afirmă în informarea transmisă de USLIP Iaşi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri