Au scăzut vânzările de terenuri şi case faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit ANCPI

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-10-2022

Actualizat: 11-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


"În luna septembrie 2022 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 62.054 de imobile, cu 3.668 mai multe faţă de luna august. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna septembrie este cu 2.496 mai mic faţă de perioada similară a anului 2021", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în septembrie 2022, în Bucureşti - 12.853, Ilfov - 4.022 şi Timiş - 3.195. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Olt - 242, Călăraşi - 304 şi Alba - 321.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în septembrie 2022, a fost de 22.169, cu 3.680 mai mic faţă de septembrie 2021. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti - 5.050, Ilfov - 2.093 şi Timiş - 1.878. La polul opus se află judeţele Sălaj - 41, Covasna - 67 şi Harghita - 91.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a noua lună a anului 2022 sunt Galaţi - 1.013, Buzău - 804, şi Brăila - 802.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri