Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au tremurat hainele fake pe ei când i-au văzut! Mascații au descins în 13 locații din Călărași, Giurgiu și București

www.ziuanews.ro
mascati

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare, la finele săptămânii trecute, 13 mandate de percheziţii domiciliare în judeţele Călăraşi, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal referitor la infracţiuni de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, percheziţiile au avut loc vineri, 4 august, în cadrul dosarului înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, iar în timpul acestora au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 787 de produse textile, articole vestimentare, accesorii şi prosoape, şi parfumuri, produse susceptibile de a fi contrafăcute.

"În fapt, din anul 2021 până în prezent, mai multe persoane, prin intermediul unor societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate comerţul online, ar fi oferit spre vânzare şi ar fi comercializat pe internet mai multe produse ce poartă mărci notorii, susceptibile a fi contrafăcute, fără a înregistra în evidenţele contabile operaţiunile efectuate şi veniturile realizate. (...) Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 590.250 lei", se specifică în comunicatul IPJ Călăraşi.

Potrivit sursei, faţă de două persoane, cu vârste de 30 şi 35 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

La activităţi au participat şi poliţiştii din cadrul structurilor de Arme explozibili şi substanţe periculoase, Investigaţii criminale, Ordine publică, Criminalistică, Protecţia animalelor, Poliţia Municipiului Olteniţa, Poliţia Municipiului Călăraşi, Poliţia Oraşului Fundulea, Poliţia Oraşului Budeşti, Poliţia Oraşului Lehliu - Gară, Secţia 1 Poliţie Rurală Modelu şi Secţia 4 Poliţie Rurală Dragalina, precum şi luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.