Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Auchan începe pregatirea celui de-al doilea centru de suport medical, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

auchan

Auchan începe pregătirea celui de-al doilea centru de suport medical, la Cluj-Napoca, în parteneriat cu prefectura, primăria, ISU, DSP Cluj şi mediul de afaceri, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

Astfel, autorităţile au aprobat transformarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca într-un centru de spitalizare pentru bolnavii de COVID-19, cu 350 de paturi, în cadrul unui proiect comun cu Auchan Retail România. Oamenii de business sunt invitaţi să se implice în dotarea acestuia, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Incredibil! Iată ce medicament este pe lista OMS pentru combaterea Covid-19

"Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, clădirea emblematică dedicată sportului şi evenimentelor artistice, va deveni în următoarea perioadă un centru de spitalizare cu 350 de paturi pentru pacienţii infectaţi cu Covid-19 ce prezintă forme uşoare şi medii. Spaţiul va fi transformat temporar într-un centru de primire, triere, cazare şi tratare a bolnavilor infectaţi cu coronavirus, cazurile mai grave urmând a fi transferate către alte unităţi spitaliceşti", se menţionează în comunicat.

În prima etapă, prin intermediul autorităţilor locale, clădirea va fi pregătită şi pusă la dispoziţie pentru a fi echipată de către Auchan şi viitorii parteneri implicaţi în acest proiect.

Citește și: Reținută pentru 24 de ore în trecut, a ajuns acum, în plină stare de urgență, să aibă contracte cu statul! Tânăra este membru PNL

Ulterior echipării, clădirea va fi preluată de către autorităţile medicale desemnate de autorităţile publice competente şi va fi operată de către personal medical specializat.

"Este important să ştie clujenii că autorităţile, în parteneriat cu mediul de afaceri şi societatea civilă, au situaţia sub control şi se pregătesc pentru toate scenariile, inclusiv pentru scenarii la care sperăm să nu ajungem. Mulţumesc, Auchan. Demonstraţi că sunteţi alături de clujeni şi la bine şi la greu", a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

"Am spus că ne dorim să extindem proiectul şi în alte oraşe, pe cât posibil, iar primele care au răspuns pozitiv şi extrem de rapid propunerii noastre au fost autorităţile din Cluj, cărora aş vrea sa le transmit cea mai înaltă apreciere. Deja am început să lucrăm, locaţia a fost decisă, Sala Polivalentă, planul a fost finalizat şi suntem cu toţii mobilizaţi. Experienţa demarării proiectului pilot în Bucureşti ne este de mare folos în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi lucrul cu autorităţile, dar şi în cooptarea de parteneri, cărora le mulţumesc că au înţeles momentul şi nevoia. Lansez o nouă invitaţie către firme şi oamenii de afaceri să se alăture proiectului nostru, care urmăreşte să facă bine sistemului medical prin reducerea presiunii la care pot fi supuse spitalele", a declarat Ionuţ Ardeleanu, director general Auchan Retail România, iniţiator al proiectului naţional.

Citește și: Informațiile oficiale îl contrazic pe Klaus Iohannis! Șeful statului a comunicat cu șapte morți mai mult decât GCS! Nicio persoană decedată azi

În 2 aprilie 2020, Auchan Retail România, împreună cu Leroy Merlin România, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice, prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu de 7.500 metri pătraţi în Bucureştii Noi, respectiv amenajarea şi echiparea lui pentru a fi predat, ulterior, Ministerului Sănătăţii.

Companiile care doresc să se implice prin furnizarea de materiale, servicii sau bani pot suna la numărul de telefon 0374 45 46 41, de luni până vineri între orele 9:00-18:00, sau să scrie pe email la adresa: sustin@auchan.ro cu menţiunea "pentru proiectul Cluj". Partener în acest proiect este Asociaţia "Zi de bine", care va facilita întregul demers.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.