Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Audieri în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu

ziuaconstanta.ro
gyuri pascu

Audierile ambulanţierilor şi personalului medical implicat în cazul lui Ioan Gyuri Pascu sunt în desfăşurare, luni, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au informat, pentru AGERPRES, oficiali ai instituţiei. 

Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul DGPMB au solicitat, vineri, mai multe documente de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov şi SMURD. 

Ioan Gyuri Pascu a decedat luni, 26 septembrie, la vârsta de 55 de ani.

Viktor Orban NU acceptă eșecul de la referendum. Ce dorește să facă pe ultima sută de metri


La scurt timp, procurorii au deschis un dosar penal in rem în care se efectuează cercetări în legătură cu împrejurările morţii artistului. 

În acest caz, săptămâna trecută, au fost începute mai multe anchete privind modul în care a intervenit ambulanţa la locuinţa actorului. 

O anchetă internă a fost declanşată la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF). Ulterior, Comisia de disciplină a SABIF l-a audiat pe medicul care s-a deplasat prima dată la Gyuri Pascu, a solicitat Comitetului Director sancţionarea lui şi şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte acuzaţia de malpraxis.

Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu. 

Şi reprezentanţi ai Corpului de control al Ministerului Sănătăţii şi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la SABIF, pentru a verifica informaţiile cu privire la intervenţia la domiciliul artistului.

SURSE - Ce scor are Traian Băsescu în sondajele interne ale PMP


Ulterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că datele obţinute de echipa de control denotă o posibilă abordare terapeutică "superficială" din partea medicului în modul de gestionare a cazului actorului Ioan Gyuri Pascu. 

Totodată, conducerea SABIF a decis să analizeze modul în care echipajul său a ajuns la caz atunci când Ambulanţa a fost solicitată la Ioan Gyuri Pascu pentru a doua oară, în condiţiile în care s-a constatat că deplasarea a fost peste timpul mediu de răspuns la urgenţele de cod roşu şi că există diferenţe între timpul în care ajuns notat în fişa de intervenţie şi cel real. 

În dimineaţa zilei de 26 septembrie, au fost primite trei apeluri la 112, potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). 

"În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Bucureşti, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră şi petrecut în data de 26 septembrie anul curent, la orele 3,23, 4,42 şi 4,53", se arată într-un răspuns oficial al STS. 

Potrivit sursei citate, persoana care a efectuat primul apel a anunţat o urgenţă medicală, motiv pentru care acesta a fost transferat Dispeceratului de Urgenţă al SABIF. 

"Apelanta a revenit precizând că, deşi la adresă a fost un echipaj de ambulanţă, nu ştie ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către acelaşi dispecerat. La ultimul apel s-a anunţat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competenţă a ISU - SMURD către care a fost direcţionat", au explicat reprezentanţii STS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.