Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Augustin Zegrean intervine în schimbul de replici dintre Barna și Cîțu: Revocarea unui ministru NU este atributul exclusiv al prim-ministrului

B1.ro
augustin zegrean

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR), a explicat, miercuri seară, într-o intervenție la B1 Tv, ce prevede Legea fundamentală atunci când vine vorba despre revocarea unui membru al Guvernului. Totul în contextul schimbului recent de replici, prin intermediul presei, dintre vicepremierul Dan Barna și prim-ministrul Florin Cîțu cu privire la atribuțiile de revocare a unui ministru.

”Mă bucur că domnul prim-ministru a spus că este clară Constituția în privința aceasta pentru că până acum tot timpul a fost criticată Constituția. În sfârșit, avem un prim-ministru care spune că e clară Constituția. În situația asta trebuie citite trei articole din Constituție – 85, 106, 107 – în articolul 106 se spune în ce situații se pierde calitatea de ministru, și una dintre ele este revocarea. Revocarea nu este atributul exclusiv al prim-ministrului, el doar propune președintelui revocarea unui membru al Guvernului. În caz de remaniere, așa spune Constituția, în articolul 85, președintele numește și revocă la propunerea prim-ministrului. Sigur că, acum fiind vorba de coaliție, eu nu știu ce înțelegere au ei între ei, dacă au o înțelegere că în momentul în care partidul care a propus un ministru vrea să-l revoce, cere prim-ministrului revocarea și acesta este obligat să o facă. Trebuie să respecte înțelegerile”.

Întrebat ce se întâmplă dacă premierul este cel care vrea revocarea unui ministrul, fostul președinte al CCR a explicat: ”În situația aceasta, știți foarte bine că istoria e veche, se poate întâmpla să se rupă coaliția și asta nu știu dacă le mai convine. Dacă vor să păstreze coaliția, atunci trebuie să respecte termenii înțelegerii, dar nu încălcând Constituția”.

BREAKING - Fostul șef al Piețelor din Timișoara a fost REȚINUT pe Otopeni. Tocmai fusese dată afară de Dominic Fritz

Întrebat, de asemenea, de ce se discută despre revocarea miniștrilor la doar două luni de când cele trei partide au început să guverneze împreună, Augustin Zegrean a precizat: ”Asta e specific la noi, din momentul în care se pune pe scaun un ministru, se vorbește despre schimbarea lui, nu e prima dată. Eu îmi amintesc de foarte mulți prim-miniștri care, din momentul în care au fost votați de Parlament, deja lumea vorbea despre cât vor rezista acolo. Au rezistat până la capăt, n-am avut până acum alegeri anticipate, s-au mai schimbat prim-miniștri, dar nu s-a ajuns la alegeri anticipate, deci vor avea grijă și de această dată să nu ducă țara la alegeri anticipate”.

Dan Barna a declarat marți seară că fiecare partid din cadrul coaliției de la guvernare își evaluează propriii miniștri, iar decizia privind remaniarea unuia dintre ei nu poate fi luată de premier fără consultarea partidelor.

”Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL. Restul sunt speculații, glume”, a spus președintele USR.

În replică, premierul Florin Cîțu a precizat: ”Eu respect Constituția și în Constituție se spune foarte clar cum se face o remaniere. Restul, discuții politice, ce se întâmplă în spate este altceva. Atributul remanierii și în momentul în care se ia o decizie, este decizia premierului, el are ultima decizie. În rest, discuții putem să avem și vom avea discuții tot timpul. Eu vorbesc doar despre Constituție și despre atribuțiile fiecărei persoane din Guvernul României”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.